Alţii

Anul acesta a fost organizată, pentru al şaselea an consecutiv, tabăra de literatură de la Săvîrşin la care m-am bucurat să iau parte.
Au rezultat cîteva poezii, discuţii, like la poze şi, în urmă cu cîteva zile, o antologie a unui fel particular de prietenie greu de întîlnit în alte condiţii.

Alţii, Editura Brumar, 2012 - antologie

Alex Văsieş, Bogdan Coşa, Dmitri Miticov, Krista Szöcs, Andrei Dósa, Cosmina Moroşan, Miki Vieru, Ştefan Baghiu, Teodora Coman, Sorin Despot, Sabina Comşa, Radu Niţescu, Bogdan Munteanu, Lia Faur.
Prefaţă de Ştefan Baghiu.

"Dmitri: uite viaţa" la Institutul Blecher

Dmitri: uite viaţa se lansează oficial.
Mai mult decît scrie în anunţ, n-aş şti să spun. Doar că vă aştept să vă citesc nişte poezii :)
Ne va citi şi Cosmin Perţa, o să fie căldură.

Dmitri: uite viaţa. Un trailer marca Bogdan Coşa

„Imaginează-ți o furgonetă roșie: din ea, un bărbat coboară să lase coletul în poștă. În soarele de toamnă, un bătrânel desface hârtia cu mișcări exacte, deschide cartea și, sprijinit de cutia metalică, citește un poem; fața devine blândă.

Imaginează-ți că ești curierul și vezi asta în oglinda retrovizoare.”

(Bogdan Coșa)

Dmitri: uite viaţa, Casa de Editură Max Blecher, 2012

Ce scrie pe spatele tricoului

un fel de teaser al depresiei sau ce ar putea să scrie
pe spatele tricoului negru pe care-l tot vedeţi
dacă ar fi să vă imaginaţi că scrie ceva.
două pătrate colorate sau imaginea
stilizată a nostalgiei etc. etc.



ridicol
cerşetorie

'aici ar urma un citat al poetului contemporan care spunea că prin liceu...' - dar să lăsăm :) nu mă băgaţi în seamă, la un moment dat cînd îmi revin s-ar putea chiar şi postarea asta să capete sens.

O fotografie din copilărie

"Ionut Chiva
revenind, va preocupa intr o perioada a vietii ceva ce numeati sincronism ignorind cel mai probabil paginile scrise deun nimeni pe linga dvoastra si avind pretentia sa impuneti termenul cu un sens nou
va prefaceati in acea perioada ca va preocupa soarta lumii
scriati poezii cu irak...

Dmitri Miticov
nu am zis ca ma preocupa soarta lumii, era o tehnica poetica de ce amestecati lucrurile
Dmitri Miticov
de fapt alaturarile se construiau exact cum se construiesc comparatiile ati putea considera ca e o figura de stil mai aparte

Ionut Chiva
va mai pasa astazi de irak dmitri
va mai pasa? spuneti!"

Au fost zile întinse la umbra unor sentimente puternice din care păstrăm conversaţiile amuzante de pe facebook cînd schimbam culorile din telecomandă în funcţie de stările noastre de spirit.

Postarea asta există pentru că orice om, indiferent de soarta lui în viaţă, va avea la un moment dat măcar un prieten care se va găsi să rîdă de poza lui din copilărie cînd era în puţa goală.
Mai există o frază potrivită în context: cine nu munceşte nu greşeşte :)

Acestea fiind spuse, să reluăm puţin: in 2005 am scris un text "sincronismul" prin care observam o tendinţă de a crea expresivitate din alăturarea unor evenimente psihice sau fizice fără o legătură evidentă între ele.
Evident că acest cuvînt sincronism era din start neinspirat, pentru că nu avea nimic de-a face cu dimensiunea lui lovinesciană, dar atunci mi s-a părut că redă cel mai fidel ce era de spus. Mai existau variante ca simultaneitatea sau sincronicitatea, nici ele chiar aşa de libere de conotaţii
(simultaneitate ar fi fost incomplet pentru că n-ar fi cuprins toate cazurile, ratînd situaţia în care evenimentele sunt situate la un oarecare interval de timp unul faţă de altul)
(sincronicitatea ar fi părut mai adecvată dacă nu ar fi existat conceptul lui Jung care include atît de categoric cauzalitatea, ori aici nu cauzalitatea era pusă în discuţie, ea putînd să nici nu existe pentru că miza aluneca pe efectul poetic)

Acum, după 7 ani, e mai uşor: avem de-a face cu un procedeu al tehnicii poetice construit pe modelul comparaţiei prin care interacţionează două evenimente psihice sau fizice puse să intre în corespondenţă cu scopul de a crea tensiune poetică.
Un punct în plus al tehnicii pe stratul expresivităţii.


p.s. (1)
"la sfîrşitul verii am cunoscut-o pe iubita mea cu care citeam suplimentul ziarului ziua
un an după aia a murit tatăl meu
claudiu răzvan şi bogdan sunt vara peroni
cred foarte tare ca n-o să mai fie niciodată la fel
s-a dus dracu de disponibilitate" (Ionuţ Chiva, Insituţia moartă a poştei, cdpl, 2011)

p.s. (2)
"acum o ştii pe maică-mea...
doar să nu fim ca ai mei, asta e singura regulă mereu
dar trebuia să o vezi în vara lui '79 cu ochelarii laţi de soare
sub copertina de metal de la maşinuţe
[....]
toţi anii care au urmat de atunci i-a văzut dintr-o dată şi
nimic n-a mai fost la fel" (Răzvan Ţupa, poetic.cerul din delft şi alte corpuri româneşti, Casa de Editură Max Blecher, 2011 ) 

O carte importantă

Trebuie să completez lista mea de cărţi importante din 2011 cu una pe care am aşteptat-o de ceva timp. E una din cărţile pe care le ştiam dinainte de a apărea. Partea amuzantă e că o ştiam aşa de bine încît atunci cînd am văzut că din prima secţiune lipsesc tocmai textele care îmi plăceau mie mai mult, am crezut că ăsta e doar încă unul dintre lucrurile înţelese doar de Răzvan pe care le mai face uneori. M-am liniştit cînd am regăsit textele în secţiunea finală a cărţii, prinse acolo într-un grupaj citit în 2011 care-mi aduc aminte că a făcut o puternică impresie.
Pentru mine e cea mai bună carte a lui Răzvan Ţupa şi cred că e evident exerciţiul de admiraţie pe care-l fac din toată influenţa pe care o astfel de poezie o are asupra mea. Mai aplicat despre poezia lui am vorbit cu altă ocazie. Cred că inclusiv despre lucrurile sau poeziile "neînţelese" - dar vorba lui într-un interviu recent: "Asta îmi aminteşte că printre lucrurile de care am fost acuzat se numără şi faptul că nu aş şti nici eu care e înţelesul poeziilor pe care le scriu, ca şi când înţelesul ar face poezia mai bună sau mai proastă."

Răzvan Ţupa, poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti, Casa de editură Max Blecher, 2011

Dăruiesc o carte

Mi-am propus să dau în dar în perioada următoare cîte un exemplar din "Numele meu e Dmitri" cui doreşte. E de ajuns să-mi trimiteţi un mail pe dmitrimiticov@yahoo.com cu adresa poştală unde să trimit.

Două cărţi importante

Cel mai probabil pentru mine anul 2011 înseamnă o listă generoasă cu cărţi de poezie publicate sau (în momentul ăsta cînd mai avem o lună şi jumătate pînă la finalul anului plus un tîrg de carte care stă să înceapă) în curs de publicare. Dar pentru că am şi eu preferinţele mele, înseamnă mai ales două cărţi importante care definesc pentru mine un an foarte bun. Sunt cărţile a doi prieteni şi nu faptul că-mi sunt prieteni fac cărţile valoroase :), ci poate tocmai slăbiciunile mele pentru poezia lor a fost un factor care să mi-i apropie ca prieteni.
Sunt două cărţi care seamănă destul de mult şi înainte de orice discuţie despre cărţile de poezie de anul acesta mi-aş dori foarte mult să se vorbească despre acestea:
Stelian Muller, Aerostat, Editura Galaxia Gutenberg, Cluj-Napoca, 2011
Ionuţ Chiva, Instituţia moartă a poştei, Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2011

O antologie de proză

La editura Herg Benet a apărut o antologie de proză întocmită de Igor Ursenco în care mă bucur că am fost inclus. Mi s-a părut foarte interesant şi cumva amuzant că au apărut "capitole" din carte atît într-o antologie de poezie(cea de la TracusArte), cît şi într-una de proză.
N-am apucat încă să cumpăr antologia, al cărei merit, dincolo de toate criteriile de recrutare a autorilor, e că îţi oferă ocazia să ai la îndemînă mostre diferite de proză care să te ducă eventual către o selecţie proprie a scriitorilor antologaţi.

Oglinda retrovizoare

(1982 - 1983) (Rîu-Alb, un sat din Dîmboviţa)
(oglinda retrovizoare ar fi un titlu aşa potrivit, totuşi mă duce cu gîndul numai la filmul din '54 şi asta e frustrant)
Da, le-am pus şi pe fb, dar tot aici parcă stau mai bine :) .
Au foarte mare legătură cu ce scriu, deşi le-am redescoperit abia acum -- la mine în cap arătau puţin diferit, poate mai neclare, poate nu atît de concrete şi definitive şi nemişcate.
Pentru mine, conţin mai multă poezie decît pot eu să scriu, deşi ating un prag al intimităţii care se transformă, de cealaltă parte, adică pentru oamenii care vin din exterior, în momente stînjenitoare în care ţi-e imposibil să te exprimi
- empatie? ai putea încerca, dar ce rost poate să aibă;
- voyeurism? poate, dar asta e minima consolare
- antipatie? posibil, în măsura în care slăbiciunea unui personaj de tip hbqian cuprins de depresie în faţa fotografiei din copilărie e antipatică
- sentimentele proprii inhibate la timp? cu siguranţă, e spre binele nostru să schimbăm pe altceva

. . . . . .
. . . . . .
. . .


NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. ♦ Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie.
(de la dexonline)

Două antologii

E vorba despre “Cele mai frumoase poeme din 2010” apărută la Tracus Arte şi întocmită de Claudiu Komartin şi Radu Vancu şi de „Antologia Echinox”, un proiect remarcabil al echipei de redacţie a revistei Echinox din Cluj.
50 respectiv 52 de autori în două selecţii doldora de literatură proaspătă.

Ma simt onorat că apar în ambele antologii alături de atîţia poeţi foarte buni şi le sunt recunoscător celor care au iniţiat cele două proiecte că m-au inclus între scriitorii selectaţi.

Sunt două colecţii foarte frumoase care prind în cadru o bună parte a literaturii actuale. 

Rescrierea

Nu cred în modificări(de cuvinte sau versuri întregi) care să facă dintr-o poezie proastă una bună. Dar cred în rescriere (în întregime). Cred că rescrierea poate să facă această diferenţă între un text slab şi unul bun.

19 and counting...

Da, numai 19 sunt norocoase :) poezii adică pentru volumul următor. Am tot revăzut şi selectat şi pot să spun că 19 sunt finalizate şi gata să intre în carte. Asta înseamnă cam jumătate din textele scrise pe tema asta, cea cu tata, pe care abia aştept s-o finalizez. Urmează să mai adaug şi altele şi am convingerea că pînă în decembrie voi fi gata.

Şi elevii premianţi copiază (din categoria exerciţiilor de admiraţie)

Recent, mi-am descoperit premiate (în 2010, dar eu aflu acum) cîteva fragmente de texte din volumul din 2006. Avînd în vedere că juriul a fost compus din Constantin Abăluţă, Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa, Rita Chirian şi Octavian Soviany (adică oameni care se pricep la poezie, unii chiar colegi de generaţie cu mine în gusturile cărora am încredere), vestea pare una cum nu se poate mai bună.

Doar că textele au fost trimise de un elev premiant ca fiind ale lui :) şi imaginaţi-vă surpriza cînd, vrînd să iau pulsul literaturii scrise de elevi, mi-am citit propriile poezii (care fie vorba între noi nici măcar n-au luat premiul cel mare)
Şi pentru că stările care mă încercau erau diferite, fără ca una din ele să poată fi dominantă, raţiunea a preluat toate impulsurile şi a hotărît să posteze aici ca pagină de jurnal.
În final ce pot să spun e că e şi ăsta un exerciţiu de admiraţie. Îi mulţumesc elevului/elevei pentru încrederea investită în textele mele  şi promit să nu-i divulg numele, pentru că am înţeles-o ca pe o copilărie care nu trebuie pedepsită prea aspru. Un lucru tare bun aici e că avem dovada că se citeşte poezie contemporană şi încă la nivel de liceu, iar asta e o bucurie imensă pentru mine. Apoi mulţumirea e dublă, pentru că măcar în felul ăsta sunt sigur că textele respective au fost citite sau recitite de oamenii din juriu.

Avatar, heteronim, pseudonim

În decembrie 2010 Robert şi Dmitri au fost puşi faţă în faţă:

http://think.adevarul.ro/2010/12/avatar-poate-fi-via%C8%9Ba-virtuala-o-alternativa-la-cea-reala/

Nu ştiu ce mi-a venit azi să-mi aduc aminte şi să recitesc lucrurile astea care mi se par deja străine, deşi a trecut foarte puţin timp de atunci.
Poate e o tulburare temporară de identitate.
Sau poate e din cauza recenziei din Echinox a Laviniei Rogojină din care preiau aici finalul(sau nota de subsol, mă rog) care m-a distrat foarte mult:

"* Robert Mîndroiu este versiunea înregistrată în lumea reală a lui Dmitri Miticov. Debutează la editura Vinea în 2006 cu volumul Efectul de peliculă (sub numele din documentele oficiale). Reeditează volumul de poeme care poate fi accesat/ lecturat online în 2010 sub numele de Dmitri Miticov. Robert Mîndroiu este activ în domeniul bancar, dacă e să credem informațiile imprimate pe ultima copertă a cărții. Dmitri Miticov este activ la rândul său. Nu știm cu exactitate care dintre cei doi este mai real."

Adevărata problemă e că nici măcar eu nu ştiu care e mai real, pentru că propria realitate, aceea din afara literaturii, unde există job şi familie şi unde mergi şi faci cumpărături sau bei bere pare de multe ori un mediu virtual la care aş putea renunţa oricînd.

Cum e cu poezia

Văd poezia ca pe un studiu, o cercetare. Ce facem noi, atunci cînd scriem un text, se numeşte cercetare literară. De aceea nici nu are sens să insistăm prea mult pe influenţe, pentru că ele nu-s decît nişte demonstraţii pe baza cărora putem împinge mai în faţă studiul cu scopul de a descoperi elemente de noutate.
Influenţele mele sunt nişte formule deja enunţate, pe baza cărora încerc să găsesc altele.

Numele meu e Dmitri Miticov

Nu înţeleg de ce, cînd se vorbeşte de cartea mea, există nevoia să se adauge în paranteză pseudonimul lui ..., de parcă nu s-ar putea altfel. Faptul că am trecut pe coperta a patra a cărţii că Dmitri Miticov este pseudonimul lui... a fost în principal să evit adăugarea lui Dmitri în lista debutanţilor pentru că nu mi s-ar fi părut fair-play (apoi s-ar fi găsit voci să considere chiar că a fost ceva premeditat). A fost o măsură de precauţie şi în acelaşi timp un act de bravadă. Asta nu înseamnă că trebuie să adăugăm mereu "pseudonimul lui..." în acelaşi fel cum nu e nevoie să se precizeze Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion N. Theodorescu sau orice altceva (vă rog, nu luaţi comparaţia asta ca pe o dovadă de aroganţă, e prima care mi-a venit în minte). Îmi pare bine să vă cunosc, numele meu e Dmitri Miticov.

Un nou album Radiohead

Sunt foarte fericit şi recunoscător că se întîmplă, în sfîrşit. Cine a citit "Numele meu e Dmitri" ştie cît de mult datorez acestei formaţii. Şi nu mă refer la micile pasaje de fan, nici la menţionarea numelui lor în carte. E vorba despre mult mai mult, despre un anumit ritm şi tensiune pe care le-am furat direct de la ei. Pentru că tot ce mi-am dorit de la cartea asta, dacă mi-am dorit ceva de la ea, a fost să pot face pe cineva să simtă, citind-o, ce simt eu cînd ascult Radiohead.
Muţumesc, Radiohead, abia aştept să ascult albumul, am şi dat comanda.

http://www.thekingoflimbs.com/

  - cu plăcere

Din categoria eu nu am fost precoce

Muream de nerăbdare să fac asta :)
Trebuie neapărat să mărturisesc cîteva din întîmplările rămase nepovestite din trecutul meu literar complet autist. Prin liceu, în clasa a 12-a, adică în 1999, am printat nişte pagini cu poeziile mele de atunci (28 de poezii scrise între 1996 şi 1999 cu data exactă a scrierii fiecăreia, sub text), le-am capsat frumos şi am împărţit colegilor cîte carte.
Ca să fim complet fixaţi în contextul literar al vremii, să spunem că în 1999 Mariana Marin publica "Mutilarea artistului la tinereţe", iar Ioan Es. Pop "Pantelimon 113 bis", debuta T.O.Bobe şi un an mai tîrziu debutau Marius Ianuş, Zvera Ion, Doina Ioanid şi Constantin Virgil Bănescu.
Bineînţeles, complet rupt de toate astea şi aflat sub puternica şi binefăcătoarea influenţă a lui... Mihai Eminescu, eu scoteam cartea despre care am zis mai devreme şi care conţinea poezii de genul ăsta

 Cîntecul lemnului

Sunt sîmbure-n craniul ţărînii, crescut
Din ude dureri picurate în mine,
Pe trepte de aer îmi sui soarta mut
Şi nu-mi mai ştiu glezna din leagăn de lut
Căci cînt muguri noi peste trepte străine.

Ochi verzi se desfac peste braţe mereu
Şi-mi tremură lumea-n privire de vînt,
De muzica oarbă a verdelui meu
Se-aprinde al vieţii murdar curcubeu-
Învaţă-mă, umbră, să uit să mai cînt...


...Dar cîntece-mi sună în sevă mai vii
Căci, stins, lăcrimez pe morminte noi cruci
Pe care dorm şterse figuri de copii;
Cu scînduri vopsesc trupuri vechi şi pustii
Şi plîng mai amar: umbră, unde le duci?

Şi uite aşa m-a găsit bacul, apoi facultate în Braşov şi eu cu literatura tot pe "vocabular", genul ăla de caieţel cu o linie roşie pe mijlocul paginii şi tot rupt complet de tot ce însemna poezia ultimilor 30 de ani (de fapt ajunsesem pe la Nichita şi ştiţi cum e cu nichita că te ţine abia te vindeci cu regim drastic)
 Între timp cenaclul US in BV şi în 2003 uniunea prin filiala Braşov a strîns 13 poeţi tineri printre care şi eu şi am scos un volum colectiv care chiar aşa s-a numit: "13" şi a apărut în 2003.
Şi acum cu contextul, ştiţi.
Cînd mă gîndesc

Primul mesaj

Voi pune poezii, păreri despre cărţi, muzică, pagini de jurnal şi un instrument de interpretare personală a poeziei. Da, ştiu că e solicitant, dar încerc să scriu cît de des pot şi dacă pur şi simplu îmi termin ideile, am pus punct şi rămîne totul aici pentru cine vrea să citească. Mie îmi va folosi, asta e sigur. Dacă părerile mele excesiv de sincere vor supăra pe cineva, îmi cer scuze de pe acum.