miercuri, 29 februarie 2012

Tehnic şi frumos

Mă scuzaţi, înainte de a da drumul frumoasei melodii să-mi îngăduiţi stupidele întrebări: e tehnica element estetic sau obositoare divagaţie? Există aşa numitul frumos prin tehnică? Sau rămîne tehnica un accesoriu inutil uneori şi poate apreciat mai mult decît e cazul? Şi supralicitînd: are tehnica valoare estetică în sine?
Şi pentru că ne referim la artă evident, să ascultăm acest cîntecel extrem de tehnic şi deosebit de frumos.


sâmbătă, 18 februarie 2012

Memoria afectivă online

Au fost zile întinse la umbra
unor sentimente puternice din care păstrăm
cîte un suvenir luat cu noi peste tot
pînă cînd vine depresia
şi face din el un videoclip
pus pe facebook.

Dezbateri, păreri sau toate pornirile noastre
autiste, cînd schimbăm
culori din telecomandă
în funcţie de starea de spirit.

Am putea căuta o definiţie nouă
a suvenirului, dar mai bine să spunem aşa:
ţin minte, i-am spus să mă lase
să deschid uşa mică de tablă.
Cînd am ajuns pe bloc m-am aplecat puţin şi
am scuipat, apoi am urmărit scuipatul
de-a lungul etajelor, cum se lăbărţează
şi se leagănă în cădere.
Tata m-a prins de mînă pentru siguranţă
şi din asta ce rămîne peste ani, rămîne
deschide tab nou
şi click pe youtube.

A fost o lovitură cu reverul şi o minge de tenis udă
a lăsat un semn pe peretele blocului, peste linia trasată cu creta.
A fost o secvenţă după douăzeci de ani cînd o minge de tenis
are puterea să treacă prin timp şi să întrerupă activităţile zilnice.
A fost momentul cînd un om micuţ şi unul mare au trecut uşor
prin uşa deschisă care dă pe terasa blocului şi n-au lăsat nici o urmă.

Sau aşa: ne-am prins de maşini
să ne dăm pe zăpadă
şi unii dintre noi
s-au răsturnat din inerţie.
O amintire ca asta poate să lucreze
în tine ani de zile pînă să ajungă
autentificare în cont,
copiază acest link
şi postează.

duminică, 5 februarie 2012

Teaser

Da domnule Chiva am văzut lumina untoasă
prelinsă pe copac lăsată în frig pînă cînd a seamănat cu o prelată
de nailon am văzut farurile maşinilor prin geamul îngheţat
sau nu despre asta era interviul domnule Chiva şi ele
păreau nişte pachete de vată.

Asta doar ca să vedeţi că nimic nu e ceea ce pare
după cum bine ştiţi. Au fost sentimente puternice şi pe urmă
vine depresia. Dar şi asta poate să semene cu altceva cu o zonă
aridă stîncoasă poate n-am face o gafă chiar aşa mare
dacă i-am spune irakul.

Totuşi vedeţi în legătură cu aparenţele
cineva poate scrie „pentru concurs Usr” şi din cine ştie ce tragice
înlănţuiri de evenimente plicul să ajungă în coşul
de gunoi al parti-pris-urilor literare dar chestia asta domnule
Chiva nici măcar teaser nu se mai poate numi.

vineri, 3 februarie 2012

O fotografie din copilărie

"Ionut Chiva
revenind, va preocupa intr o perioada a vietii ceva ce numeati sincronism ignorind cel mai probabil paginile scrise deun nimeni pe linga dvoastra si avind pretentia sa impuneti termenul cu un sens nou
va prefaceati in acea perioada ca va preocupa soarta lumii
scriati poezii cu irak...

Dmitri Miticov
nu am zis ca ma preocupa soarta lumii, era o tehnica poetica de ce amestecati lucrurile
Dmitri Miticov
de fapt alaturarile se construiau exact cum se construiesc comparatiile ati putea considera ca e o figura de stil mai aparte

Ionut Chiva
va mai pasa astazi de irak dmitri
va mai pasa? spuneti!"


Au fost zile întinse la umbra unor sentimente puternice din care păstrăm conversaţiile amuzante de pe facebook cînd schimbam culorile din telecomandă în funcţie de stările noastre de spirit.

Postarea asta există pentru că orice om, indiferent de soarta lui în viaţă, va avea la un moment dat măcar un prieten care se va găsi să rîdă de poza lui din copilărie cînd era în puţa goală.
Mai există o frază potrivită în context: cine nu munceşte nu greşeşte :)

Acestea fiind spuse, să reluăm puţin: in 2005 am scris un text "sincronismul" prin care observam o tendinţă de a crea expresivitate din alăturarea unor evenimente psihice sau fizice fără o legătură evidentă între ele.
Evident că acest cuvînt sincronism era din start neinspirat, pentru că nu avea nimic de-a face cu dimensiunea lui lovinesciană, dar atunci mi s-a părut că redă cel mai fidel ce era de spus. Mai existau variante ca simultaneitatea sau sincronicitatea, nici ele chiar aşa de libere de conotaţii
(simultaneitate ar fi fost incomplet pentru că n-ar fi cuprins toate cazurile, ratînd situaţia în care evenimentele sunt situate la un oarecare interval de timp unul faţă de altul)
(sincronicitatea ar fi părut mai adecvată dacă nu ar fi existat conceptul lui Jung care include atît de categoric cauzalitatea, ori aici nu cauzalitatea era pusă în discuţie, ea putînd să nici nu existe pentru că miza aluneca pe efectul poetic)

Acum, după 7 ani, e mai uşor: avem de-a face cu un procedeu al tehnicii poetice construit pe modelul comparaţiei prin care interacţionează două evenimente psihice sau fizice puse să intre în corespondenţă cu scopul de a crea tensiune poetică.
Un punct în plus al tehnicii pe stratul expresivităţii.


p.s. (1)
"la sfîrşitul verii am cunoscut-o pe iubita mea cu care citeam suplimentul ziarului ziua
un an după aia a murit tatăl meu
claudiu răzvan şi bogdan sunt vara peroni
cred foarte tare ca n-o să mai fie niciodată la fel
s-a dus dracu de disponibilitate" (Ionuţ Chiva, Insituţia moartă a poştei, cdpl, 2011)

p.s. (2)
"acum o ştii pe maică-mea...
doar să nu fim ca ai mei, asta e singura regulă mereu
dar trebuia să o vezi în vara lui '79 cu ochelarii laţi de soare
sub copertina de metal de la maşinuţe
[....]
toţi anii care au urmat de atunci i-a văzut dintr-o dată şi
nimic n-a mai fost la fel" (Răzvan Ţupa, poetic.cerul din delft şi alte corpuri româneşti, Casa de Editură Max Blecher, 2011 )