joi, 19 octombrie 2006

► Descendența: în amonte, absența

(variantă în ritm iambic)


Eu doar în lipsa ta mai folosesc persoana-ntîi
De parcă aș putea recupera
Ținuturi unde nu poți să rămîi,
Dar care poartă înc-amprenta ta.

Eu doar în lipsa ta traduc limbajul afectiv,
dar asta-i o eroare mai mereu
produsă de biasul cognitiv
sau vocea afectată, cum zic eu.

Eu doar în lipsa ta rămîn tot timpul fără glas,
indiferent, irelevant și trist
de parcă n-aș fi fost (sau n-am rămas) –
parc-am murit de mult, nu mai exist.

Și doar în lipsa ta încremenesc ca un copil
la marginea pădurii-ntunecate
din care urletul tăios, debil
al unui animal antic răzbate.

Aș vrea să știi că toate sunt capricii de moment
cu rol esențial pentru prezent
și tot ce-nseamnă singularitate

într-un sistem de reguli care poate
s-aducă amintiri în realitate
în funcție de tipul lor de undă

să cred chiar și o singură secundă
că-mi amintesc, deși n-am fost de față
cum te-au urcat atunci în ambulanță.

Cînd văd mișcînd ceva în fața mea,
dar tot ce simt se duce-n sens contrar

e ca atunci cînd un sistem solar
întreg se poate naște-n lipsa ta.