◄Convenții

Există în cinematografie această ◄convenție a amintirii 

decolorate: secvențele din trecut sunt redate alb-negru 

 ușor blurate de o autoritate regizorală care merge pe 

gesturi fără vigoare, intenționat tremurate, de parcă 

trecerea timpului ar șterge din scenele rememorate 

nu doar detaliile, ci și orice urmă de culoare. 

Dar la mine e cu totul altă perspectivă. Prezentul apare în tonuri 

de gri (cu atîta lucru mă pot obișnui) și doar memoria păstrează 

în lucrurile vechi nuanțe vii prin selecția ei afectivă care le dă 

consistență pe măsură ce se îndepărtează. Fiecare eveniment 

are o frecvență în raport cu ceea ce, din obișnuință, numim 

realitate, care variază-n funcție de traiectoria lui temporală 

în conștiință. Ca într-un efect Doppler prin care memoria 

a făcut din deplasarea spre roșu o deplasare-n trecut. 

Există în teorie această credință că timpul nu-i decît un mecanism 

intern, o aranjare accesibilă a informației recepționate și deci

o relativizare și un precedent în felul prin care o întîmplare 

personală încheiată recent poate fi deplasată oricît de mult 

în trecut: ți-ai filmat băiețelul repetînd cîntecul planetelor 

și-n mai puțin de un minut nu te mai poți uita la filmare 

decît prin ochii tăi de peste un an, doi, zece, douăzeci.