În fizica
cuantică s-a descoperit că manifestările materiei depind exclusiv
de observarea
directă. Se spune că nu există o realitate perfectă la modul
obiectiv
și că fiecare observator își impune propria versiune de univers
intuitiv.
Dar noi suntem ființe defecte emoționale, generăm ficțiune.
Realitatea
noastră se descompune în fîșii imaginate, schițe ale unor peisaje
întortocheate
care ard natural, intermitent și alternativ, pe etaje finite din
orizontul
speculativ a ceea ce numim conștiință unde cel mai inventiv cu
putință mediu
de transfer afectiv le pune într-un tot coerent, funcțional.
Suntem
ființe stricate dezordonate în transferul bazelor de date, generăm realitate.
Calitatea
de observatori nu presupune un comportament pasiv în spații guvernate
de cîmpul
gravitațional, ci o scanare prin care întreaga colectie de probabilități
determină
selecții motivate subiectiv de rezonanța dintre spațiu și singularitate.
Suntem
ființe complicate care colecționează cu nonșalanță informații din lumea
înconjurătoare
doar pentru a-și reconstrui propria realitate umplînd spații goale
cu
piese improvizate într-o involuntară, dar continuă subminare prin ignoranță
și
dezinformare a propriilor structuri interioare revendicate ferm de subspațiu.
E
același gest pedant prin care am relatat manifestările rudimentare ale
efectului
ulterior
mișcării în prima parte a Figurii3 numită “Descendența:
în amonte,
absența” la o viteză încetinită de modul de abordare
metaforic și personal
și ar fi redundant, dacă nu de-a dreptul indecent să
fie reluat printr-o paranteză
într-un moment de slăbiciune, prin urmare decența își
face simțită prezența.
E și o falsă modestie în felul în care e exploatată
literar o pseudoblepsie.
Uite
istoria ta: așa de aproape de o viață diferită aflată într-un univers de
neatins,
deși îl
simți tot timpul lîngă tine, urmîndu-te. Un univers al spectrului potențial.
În cîte
vieți posibile s-a întîmplat să fii și fericit? Din ce motiv? Ce presiune
mai poți
pune pe aparatul perceptiv? Și cine-ți poate spune dac-ai călătorit spre o
megastructură-n
viitor sau înapoi în timp la o periferie a universului interior?
Ce ai aflat,
știai: introvertit, meditativ, independent, intuitiv, rezervat, inovator,
critic, anticipativ, imaginativ, teoretic, rațional, reflexiv, intransigent, organizat.
critic, anticipativ, imaginativ, teoretic, rațional, reflexiv, intransigent, organizat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu