Bucureşti. Piesa 6: Cinic

"voi încă nu ştiţi că ne-am născut în moarte                            "I won't let this happen to my children"
şi toate grijile s-au terminat deja?"                                                 Radiohead
Dan Sociu


1.
Lucrurile s-au întîmplat simplu, ca-n viaţă:
ei au intrat în clinică ţinîndu-se de mînă,
o parte frică, o parte nerăbdare, cum nimănui
nu-i este interzis să spere.
Slavă cinismului care ne bîntuie
sufletele! - şi care în faţa emoţiei lor
a luat forma unor detalii tehnice
elegant etalate de medici.
Dacă vreţi, pe înţelesul tuturor, se numeşte
reproducere asistată.
Mai simplu de atît nu există.
Fecundarea ovulului se face
în afara organismului, adică în laborator.
După fecundare se obţin embrioni,
dar numai jumătate dintre aceştia
sunt dezvoltaţi corect.
Farmecul vieţii e concurat de însuşi cinismul ei,
să luăm de exemplu statistica: specialistul selectează
doi sau trei embrioni care se transferă în uter
prin intermediul unui cateter.
Se aleg mai mulţi embrioni pentru ca şansele
de apariţie a sarcinii să fie mai mari.


2.
Trec ani şi într-o zi se întîmplă ceva extraordinar:
trage maşina pe dreapta şi rămîne o vreme
să asculte la radio.
O stare de graţie a singurătăţii.
Un om se poate obişnui cu el însuşi
într-un asemenea grad
încît fericirea să însemne cinci minute de pauză
pe drumul către serviciu, dimineaţa,
în staţia de autobuz cu alveolar unde oamenii
somnoroşi, adunaţi să aştepte troleul, prin geamul lateral
văd omul la costum cum a lăsat mîinile de pe volan în poală.
O mare enigmă poate fi şi viaţa uneori,
ar putea să îşi spună,
aproape ajunge să-şi spună,
îşi spune.
Pînă acolo ajunge penibilul.
Dar viaţa e o enigmă nu.
E un embrion din doi sau trei
care s-a concretizat într-o sarcină.
O serie de condiţii favorabile.


3.
Într-o zi un om a vrut să traverseze strada,
dar cineva care trecea în sens opus a zis
"mai bine ar fi să dispar",
iar el s-a întors şi aşa a rămas,
s-a făcut roşu la semafor, o ocazie irosită.
Pentru că viaţa e o alegere nu.
Cum tot alegere este
apropierea mîinilor a doi oameni blazaţi
într-o clinică de fertilizare.
Să derulăm puţin înapoi:
un om n-a mai traversat strada,
un om n-a rămas cu maşina în staţia de troleu
să asculte la radio.
N-au mai fost selectaţi embrioni,
n-a fost reproducere asistată.
Ei n-au mai intrat în clinică şi lucrurile
n-au mai fost simple ca-n viaţă.
Totul a fost ţinut înăuntru cu rost,
omul care putea fi, n-a mai fost. Şi ştii:
singura realitate este cea a memoriei, tu
omule care poţi fi, aminteşte-ţi că vei muri.