#Interludiu 1: emoția

Nu știi niciodată cînd poate lovi. Te miști în spațiu-timp
și ea vine ca o undă sau vine ca o particulă, e legănare
sau coliziune. Creierul ponderează și caută să păstreze
distanța, pregătește gesturile firești pentru realitatea
ipotetică, dar ea vine și le deturnează ca să rămînă
doar tresărire și miracol și nu știi cînd te surprinzi
balansat de valurile reci provocate de impact,
deși ești tot în fața calculatorului de la birou,
dar te-ai modificat, te-ai înfășurat într-o
folie transparentă pe care nici n-o simți
pînă cînd nu tragi aer în piept. Ești un
bărbat la patruzeci țintuit pe un scaun,
ești copilul care se leagănă sub masă,
la bunici, într-o vacanță de vară,
pe pedala mașinii de cusut.

Pe 15 ianuarie 2009, zborul 1549 al US Airways de la New York
la Charlotte, Carolina de Nord, a devenit miracolul de pe rîul
Hudson, după ce o aeronavă Airbus A320, lovită de un cîrd
de gîște și rămasă fără ambele motoare, a aterizat forțat în
apa rîului. Toți cei 150 de pasageri aflați la bord au fost
salvați. N-au știut ce i-a lovit, se mișcau în spațiu-timp,
urma o coliziune multiplă. Apoi a fost doar liniște și
miros de combustibil. Se poate întîmpla oricînd:
stai la birou, inerția lucrează prin tine și brusc
te izbesc undele cîmpului gravitațional
pe care unii s-au obișnuit
să-l numească emoție.

Introducere în studiul evoluției amintirii. Deformare, idealizare.
Emoție, gravitație. Mecanisme neuronale care autorizează
schimbarea registrului emoțional. Amintiri adevărate,
amintiri false, amintiri implantate. Ce e memoria.
Cum se numesc undele care trag o parte din
tine în altă dimensiune. Mergi și mergi
și mergi, ești într-o navă spațială și
te apropii de viteza luminii. Ce e
memoria de scurtă durată.

Emoția evenimentului e concurată de emoția retrăirii lui
afective. Așa se termină. Retrăiri, straturi succesive.
Dar uneori ceva remarcabil se întîmplă: o structură
masivă creează curbura și dictează mișcarea.
Ce trebuia să fie o rotație amplă a mîinii
prin aer se face încrucișarea picioarelor
sub scaun. Ești în fața monitorului și
călătorești în spațiu. Ești în
apartamentul copilăriei,
la doisprezece ani.

Fixarea spațiului: sufrageria apartamentului de la etajul 3,
generos luminată prin geamurile mari, mascate ineficient
de perdele. Evenimentul A: copiii care intră și aleargă în
jurul mesei din mijlocul camerei. În partea superioară,
mișcările se execută cu repeziciune: încordări
spontane ale mușchilor feței, rîsete, pistoale
cu apă, jeturi în aer. Ceva mai jos, timpul
lent: șiretul se umflă și se răsucește lîngă
perdea, praful plutește și scînteiază în
fantă. Picioarele devin străvezii. Ne
place să-i spunem evenimentului
A satelitul silențios.

Straturi de emoție și straturi de timp care nu aparțin
evenimentului, ci lumii lui exterioare, energie care
se propagă asupra altor evenimente care se
derulează în același spațiu.

Evenimentul B e planeta masivă, materie și energie care
curbează profund cîmpul emoțional: moartea tatălui.
Spațiul e tot sufrageria, dar timpul e diferit. Copiii
sunt acum adulți, dar tu continui să-i vezi alergînd
într-o emoție nouă și un cîmp gravitațional diferit,
creat de noul eveniment care devine reper.
Curbura dictează mișcarea: fuga copiilor
rămîne infinită, orbitală, sub forța de
atracție a planetei masive. Aceasta e
casa în care ei au intrat doar pentru
a nu mai ieși cu adevărat niciodată.

E ca și cum te-ai întoarce acolo la nesfîrșit. Nu se mai
știe cum s-au derulat de fapt evenimentele, pentru că
generăm ficțiune. Imprudență unu: studiu asupra
evoluției amintirii. Imprudență doi: fixarea
spațiului. Imprudență trei: rolul memoriei.
Și eu am umblat cu amintiri implantate
în creier. Imprudență patru: dezastre
în aer, povești despre supraviețuire.

Ce e imprudența. Iei lucrul pe care îl consideri cel mai relevant
cu putință și nu e relevant. Din grupul de copii care aleargă
la infinit, să-l extragem pe acest băiețel în pantaloni scurți
de fotbal pe care e imprimat numărul treisprezece,
să-l tragem cumva mai aproape cît să apucăm
să-i spunem atît: băiețelule, azi a fost fericire
apoi n-a mai fost, mîine vei sta cu mine
pe bloc, poimîine vei fi ultimul semn
pe care-l voi face cu mîna prin aer.

◄ Dependența: vocea interioară

E un moment de așteptare, o pîndă, dar ar putea fi la fel de bine
o imagine cu mine lungit în beznă la marginea patului
dacă aș putea să mă ridic cumva deasupra mea
și să mă privesc cu un ochi critic, obiectiv
sau chiar să-mi fac o poză, una neclară,
pentru că ar trebui să folosesc blitzul,
de unde pete albe, fire de praf
incandescente, speculații
de paranormal,

prin urmare e ceva care ține mai degrabă de timp și trăire decît
de arta vizuală, chiar dacă stau cu capul la marginea patului
într-o poziție favorabilă pentru ca notificările la goluri
care aprind ecranul telefonului așezat din superstiție
pe parchet să-mi poată arunca lumina pe față
și s-o pot percepe chiar și cu ochii închiși,
nu atît pentru bucuria cîștigului adus de
un bilet inspirat, cît pentru dovada
vizibilă că totuși ceva prinde
viață în proximitate,

pentru că vrei mișcare și vrei acțiune,
pentru că pur și simplu nu poți sta
locului.

N-ar fi prima dată cînd se întîmplă: ai confundat mișcarea
cu viața. Nimic mai mult decît confuzie și constrîngere
în modul în care urmărești cu ochii întredeschiși
linia patului așa cum ai întrezări curbura unei
planete care așteaptă răsăritul soarelui
să-i evidențieze relieful.

În China vulpile erau considerate deținătoarele puterilor
longevității, pentru că aveau vizuinile în pămînt
și de acolo ascultau tainele planetei. Se spunea
că vulpea ar fi singurul animal care salută
răsăritul soarelui cu lăbuțele unite în fața
pieptului și cu capul înclinat.

Sunt în beznă, cu mîinile strînse la piept,
întrețin iluzia că țin pe cineva în brațe.
Pîndesc un răsărit care nu mai vine,
nu mi se dezvăluie nici o taină.

◄ Dependența: vocea exterioară

Astăzi recunoaștem dependența ca fiind o boală cronică

a creierului și nu o problemă comportamentală,
au convenit experții.

Alcool, tutun și droguri. Pariuri, jocuri de noroc. 
Munca. Mîncatul, pornografia, sexul,
cheltuielile impulsive.

Dependența schimbă modul de funcționare a creierului prin
1. subminarea modului în care înțelege plăcerea;
2. pierderea controlului asupra consumului;
3. alterarea învățării și motivării;
4. acțiuni compulsive.

#Principiul plăcerii
Eliberarea neurotransmițătorului dopamină în nucleul
accumbens, un grup de celule nervoase situate sub 
cortexul cerebral. O scurtătură către sistemul
de recompensare.

#Procesul de învățare
Experiența plăcerii ← dopamină |glutamat → învățare, 
memorie. Tranziție plăcere → dependență. Circuite
comune stimulate, supraîncărcate.
Plăcere ↔ dorință.

#Dezvoltarea toleranței
Receptorii sunt copleșiți. Creierul răspunde, eliberează
mai puțină dopamină. Crește consumul.

#Constrîngerea preia controlul
Plăcerea dispare. Hipocampusul și amigdala înmagazinează 
amintiri. Se creează un răspuns condiționat – pofta intensă.

#Recuperarea este posibilă
Cînd este cel mai bun moment pentru a te opri? Chiar 
acum! Nu e suficient doar să spui nu, în schimb poți
spune da altor lucruri precum cultivarea intereselor
care dau sens vieții tale, înțelegerea faptului că 
problemele sunt în general trecătoare și mai 
ales acceptarea ideii că viața nu este 
întotdeauna făcută să fie plăcută

Complexul salvatorului

Singurătatea este un fenomen complex, ca dovadă,
psihologii au opinii diferite în privinţa ei.
Majoritatea abordărilor includ soluții
medicale, soluții tehnologice sau
un animal de casă. Poate chiar

descoperirea unui sens spiritual al vieţii, afilierea la un grup
cu preocupări similare şi participarea la acţiunile acestuia.

O imagine de sine scăzută determină un model
comportamental care-l are în centru pe celălalt,
minimalizînd dorinţele
şi aşteptările proprii.

Teama de a fi părăsit, teama de a suferi
provoacă o carenţă afectivă şi o lipsă
de încredere în propria persoană
şi în calităţile deţinute.

Complexul salvatorului, un mecanism compulsiv prin
care încercăm cu tot dinadinsul să ne salvăm
partenerul împotriva voinţei acestuia,
el nedorind să se schimbe.

Ce te face fericit? Cînd simţi că eşti, cu adevărat, mulţumit de tine?
Nu cumva (doar) atunci cînd primeşti confirmarea de la altcineva?
Desigur, toţi avem nevoie de apreciere. Ai sentimentul că
oferi mai mult decît primeşti? Ar trebui să-ţi pui
unele întrebări. Îți pui întrebări?

#Cauzele dependenței, #concluzii:
1. Angoasa singurătății - preferăm sa fim cu cineva decît să fim singuri, acceptăm relații toxice. Singurătatea e un fenomen complex.
2. O imagine de sine scăzută - model comportamental care îl are în centru pe celălalt, minimalizînd propriile dorințe, așteptări, aspirații.
3. Teama de a fi părăsit - o carență afectivă și o lipsă de încredere în propria persoană și în calitățile deținute.
4. Complexul salvatorului - un mecanism compulsiv.

Creep

Ar fi geografie dacă n-ar fi istorie

Norvegia,

Finlanda,

Estonia,

Letonia,

Lituania,

Polonia,

Belarus,

Ucraina,

Abhazia,

Georgia,

Osetia de Sud,

Azerbaidjan,

Kazahstan,

China,

Mongolia,

Coreea de Nord

Japonia

se învecinează, după cum știm, cu Rusia

p a n o u d e c o n t r o l o f t a l m o l o g i c

Sonet

HTTP Error 404 – The page cannot be found
HTTP Error 404 – The page cannot be found
HTTP Error 404 – The page cannot be found
HTTP Error 404 – The page cannot be found

HTTP Error 404 – The page cannot be found
HTTP Error 404 – The page cannot be found
HTTP Error 404 – The page cannot be found
HTTP Error 404 – The page cannot be found

HTTP Error 404 – The page cannot be found
HTTP Error 404 – The page cannot be found
HTTP Error 404 – The page cannot be found

HTTP Error 404 – The page cannot be found
HTTP Error 404 – The page cannot be found
HTTP Error 404 – The page cannot be found

Dmitri: 3

 Dmitri: genul cinic

România-Suedia, o seară cu Cristian Țopescu

Am luat hotărîrea de a nu mai comenta
meciuri de fotbal
cu părerea de rău, chiar cu tristețea
că cel mai iubit sport din lume
a scris aici, în America, în istoria sa
și un capitol care cu greu se poate uita

retragerea definitivă a unuia
dintre cei mai buni jucători din lume,
argentinianul Maradona,
suspendat pentru a doua oară pentru consum
de substanțe dopante

și uciderea unui fotbalist columbian de 27 de ani
pentru că suporterii echipei sale naționale
nu au putut primi o înfrîngere
sportivă cu demnitate.

Într-un fotbal care otrăvește trupuri
și care a ajuns să otrăvească și minți
nu mai e aproape nimic de comentat.





(din comentariul lui Cristian Țopescu, min. 28 al meciului România-Suedia, 10 iulie 1994, Stanford, SUA)