marți, 12 iulie 2011

Lectură publică

 























Miercuri, 13 iulie 2011, de la ora 20.00, la sala Dalles, 
în cadrul Anualei de  arhitectură

Val Chimic, Lavinia Branişte, Dmitri Miticov, Dan Sociu
moderează Mihai Duţescu

Un comentariu:

  1. A fost bine, am citit şi din noi şi din autori preferaţi. Eu am citit o poezie de Dan Coman din "Dicţionarul Mara", Lavinia din Bukowski şi Valentina din Cheever parcă, iar Dan Sociu a citit o poezie de Chiva (autor despre care a menţionat că e capul mafiei literare tinere şi de la Luxemburg de unde e stabilit face jocurile şi coordonează mişcările familiei).
    La sfîrşit Duţescu a mai citit o poezie din "instituţia moartă..." bine primită de public. Drept mulţumire, Ionuţ(care îmi este practic unchi) va fi văzut zilele viitoare la una din numeroasele bănci din lux cu faţa atinsă de expresia omului care a încheiat o afacere profitabilă, făcînd două viramente prin Western Union

    RăspundețiȘtergere