Orizontul introvertit

Orizontul evenimentului 1.3.1.: harta elementelor recurente.

Orizontul speculativ al cîmpului introvertit.

Orizontul introvertit.

Am spus călătorie, dar poate-i revenirea nescontată la o copilărie

a percepției, cînd întîmplările erau în stadiile lor inițiale, în zone

de subducție a planurilor temporale, iar o mișcare neintenționată

putea avea impact asupra oricăror evenimente ulterioare și cînd

inocența era o aplicație rară care făcea lumea înconjurătoare să

pară o entitate separată și o sursă a colecției tale improvizate

de obiecte interioare, așa cum se va vedea în paginile finale,

cînd ideea va fi reluată în capitolul Figura 3 Descendența.

Pe de altă parte, așa cum am văzut în paginile precedente

și mai ales în Abstract, ai ajuns la capătul călătoriei și-al

universului, la această megastructură familiară, montată

pe o gaură neagră, care îți activează părțile componente

ale singularității și ale introspecției care-i tot un limbaj. 

Există un decalaj între generarea informațiilor emoționale spre

exterior și selecția lor. Înainte de a decide că poți genera ceva,

imaginația ta va deschide un drum pe care inima o ia înainte

și nu te poți ține de ea, dar vei găsi locuri necunoscute unde

a fost deja, locuri pe care ți se pare că le cunoști de undeva

și care, înainte de a povesti despre ele, îți vor vorbi despre

inima ta. Selecția nu se face întîmplător, ci după frecvența

spațiului tău interior. Am spus colecționare, dar poate că

e o recuperare a formelor de exprimare în care ai crezut.

Cînd ai lansat o informație ea imediat e parte din trecut.

Va reveni la tine încărcată cu experiența existenței sale

exterioare, dar între timp ești un necunoscut din lumi

străine, iar ea reprezentare a versiunii tale-anterioare.

Generezi informație nu în exterior, ci către varianta ta din viitor.

Cînd cel mai fericit anotimp s-a pierdut, s-a rătăcit, unde-l cauți,

este spațiu sau timp? Cînd toate lucrurile par străine e de la ele

sau de la tine? Realitatea exterioară e versiunea ta anterioară

supusă unei evoluții naturale prin distanțare și obiectivare.

Am spus selecție și ea pare inadecvată, percepi informația

ca venind din afară, dar e lansată tot de tine, de la început.

Ca și cum ți-ai fi trimis un mesaj. Dar există acest decalaj

ca un neajuns, care de fapt îți reconfigurează prin drone

eficiente aria de introspecție și părțile componente ale

singularității și ajungi să te-ntrebi dacă megastructura

însăși este exterioară sau o întîmplare veche de-a ta

care revine. Tot ce se întîmplă cu tine îți aparține.