joi, 17 martie 2011

Avatar, heteronim, pseudonim

În decembrie 2010 Robert şi Dmitri au fost puşi faţă în faţă:

http://think.adevarul.ro/2010/12/avatar-poate-fi-via%C8%9Ba-virtuala-o-alternativa-la-cea-reala/

Nu ştiu ce mi-a venit azi să-mi aduc aminte şi să recitesc lucrurile astea care mi se par deja străine, deşi a trecut foarte puţin timp de atunci.
Poate e o tulburare temporară de identitate.
Sau poate e din cauza recenziei din Echinox a Laviniei Rogojină din care preiau aici finalul(sau nota de subsol, mă rog) care m-a distrat foarte mult:

"* Robert Mîndroiu este versiunea înregistrată în lumea reală a lui Dmitri Miticov. Debutează la editura Vinea în 2006 cu volumul Efectul de peliculă (sub numele din documentele oficiale). Reeditează volumul de poeme care poate fi accesat/ lecturat online în 2010 sub numele de Dmitri Miticov. Robert Mîndroiu este activ în domeniul bancar, dacă e să credem informațiile imprimate pe ultima copertă a cărții. Dmitri Miticov este activ la rândul său. Nu știm cu exactitate care dintre cei doi este mai real."

Adevărata problemă e că nici măcar eu nu ştiu care e mai real, pentru că propria realitate, aceea din afara literaturii, unde există job şi familie şi unde mergi şi faci cumpărături sau bei bere pare de multe ori un mediu virtual la care aş putea renunţa oricînd.

5 comentarii:

  1. Interesanta joaca asta a identitatilor (sau a mastilor?!)
    Cred ca cel real este cel in pielea caruia va simtiti cel mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Niciunul nu trebuie să fie real

    RăspundețiȘtergere
  3. aveţi perfectă dreptate
    el desdichado, ai pus punctul pe i
    pentru că din păcate pt mine şi cei dragi mie şi pt toată realitatea la care deşi pare uşor mi-e imposibil să renunţ, cel mai bine mă simt în pielea lui dmitri. sunt chiar fericit. iar asta nu mai e o joacă, nici măcar o aventură. e doar o situaţie fără ieşire

    RăspundețiȘtergere
  4. Dmitri, transmite-i salutări lui Robert

    RăspundețiȘtergere