Imaginea corpului tău
cum ieşi pe balcon
să fumezi
e o musculiţă care
mi se roteşte în cap
cînd încerc să adorm
şi bîzîie scurt.
De unde eşti,
mă poţi vedea bine:
ochii îmi sticlesc
ca două monede sub apă,
mîinile se întind prin întuneric
şi nu ajung la tine
Atît de nemişcat
în patul meu
încît bezna poate
să extragă sunete
din vena umflată sub gleznă
pe care nu o văd,
cum stau întins,
dar zvîcneşte de parcă
băieţelul în pantaloni scurţi
care-am fost
îmi dă tîrcoale prin cameră,
se aşează la picioarele mele
şi bate cu degetul în joacă.
Foarte reuşită. :)
RăspundețiȘtergeremultumesc :)
RăspundețiȘtergere