Prima dată a fost teama,
pentru că umbra se lungise pe sub masă
pînă în dreptul meu şi nu ştiam de unde vine.
Apoi am găsit scaunul cu privirea
tocmai în celălalt capăt al camerei,
pentru că soarele coborîse spre pădure
unde zăpada se mai păstra doar pe sol.
Dacă te-ai fi trezit din întîmplare între copaci,
unde trunchiurile brazilor împing lumina spre lizieră,
ai fi luat zăpadă moale să strîngi
de-un bulgăre pe care să-l arunci în sus şi poate
maxim două păsări mici să sperii, să zboare. Dar cum
nu te aflai în pădure, ci la căldură unde
umbra scaunului se întindea şi te obişnuiai cu ea
ce mai puteai face decît s-o aştepţi să urce pe perete.
BVLGARI
RăspundețiȘtergere