Pagini

luni, 31 ianuarie 2011

Poezia tînără, aşa cum se vede de la mine

*) La începutul lui 2010, probabil din dorinţa de a-mi clarifica ce e cu poezia, am făcut nişte comentarii pe poezie.ro la un text, comentarii pe care le pun aici cu copy/paste. Nu le-am mai recitit acum, dar o s-o fac, ce vreau să spun e că e posibil să fi batut cîmpii de cele mai multe ori, dar la momentul ăla asta a ieşit şi eu am avut impresia atunci că am dreptate :)
Ţin minte că am pornit entuziasmat şi am sfîrşit obosit de propriul proiect de sintetizare a direcţiilor şi afinităţilor în poezia tînără.




partea a)
 Dmitri Miticov
[05.Jan.10 18:26]
Cum ziceam, e o analiza extrem de subiectiva care nedreptateste brandurile. O sa pornesc de la asta:
http://romanianbodies.blogspot.com/2007/04/romanian-bodies-essay-on-new-romanian.html
pentru ca am nevoie de categorisirea pe afinitati in ce am de aratat. Pentru ca poetii din aceeasi categorie lucreaza cam pe aceleasi straturi. Exceptiile sunt fericite.
In orice caz, nu-mi propun sa analizez nume, ci texte.
(iar daca vrei bibliografie uite aici:
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=13120 sau
 http://bibliotecadepoezie.wordpress.com/catalog-2003-2007/  )

Analiza o sa fie dubla> 1. pe categorisirea de care ziceam, ca afinitati ale modului de lucru (si aici automat vorbesc de nume cu textele atasate) si 2. pe straturi, cu exemple de texte in care s-a lucrat pe stratul respectiv.
a) Exuberanta in poezie
-Mihai Vakulovski
-George Vasilievici
-Vasile Leac
-Catalin Lazurca
-Mugur Grosu
b) Jocul mastilor
-Serban Axinte
-Dumitru Badita
-Livia Rosca
-Robert Mandroiu
-Andrei Ruse
c) Manierismul neo-expresionist
Dan Coman
Andra Rotaru
Teodor Duna
Claudiu Komartin
Cosmin Perta
Tudor Cretu
Florin Partene
d) Realism (excesiv) nou poetic
Marius Ianus
Dan Sociu
Dumitru Crudu
Bogdan Perdivara
Eugen Suman
e) Poetica transtextuala
Adrian Urmanov
Andrei Peniuc
Razvan Tupa
f) Cautarea profundului
Stefan Manasia
Linda Maria Baros
Adela Greceanu
Ioana Nicolaie
Constantin Virgil Banescu
g) Vocea traumatizata
Miruna Vlada
Ruxandra Novac
Olga Stefan
T.S. Khasis
Domnica Drumea
Diana Geacar
Oana Catalina Ninu

N-am cum sa cuprind totul, dar macar sa fac o schita. E asa de mult de scris incat o sa fiu excesiv de general in cele mai multe locuri si o sa se supere toata lumea pe mine pt asta.
S-ar putea sa nu dau cele mai bune exemple de texte, dar vor fi exemple potrivite.

luni, 24 ianuarie 2011

Dragă tată

(azi ar fi împlinit 60 de ani şi mi-am adus aminte de asta, aşa că ar fi nimerit să pun acum acest text scris cu o lună în urmă)
***


Cîteodată îmi aduc aminte de tine, dar imaginea
e tot mai ştearsă şi persistă mai puţin.
Se întîmplă aşa: pun o linguriţă de zahăr
în cafea şi amestec încet.
Lichidul se roteşte la început
reflectînd lumina, formează o adîncitură
în mijloc, apoi imediat îmi apari în minte
şi eu, neprevenit de nici un semn, tresar,
scot linguriţa şi o scutur nervos
pe marginea ceştii
şi pînă să beau din cafea, ai şi dispărut.

Nici la mama, cînd merg în vizită,
nu e cu mult diferit.
Mă uit la ea cu privirea aceea pe care
o ştie prea bine,
şi pînă să apuc să spun ceva, mi-o ia înainte speriată
şi mă întreabă dacă vreau să mănînc.
Cînd se întoarce spre aragaz îi spun încet: mamă,
dar se preface că n-a auzit nimic, deşi
din spate o văd cum tremură toată.

Sunt zile în care nu mă gîndesc la tine deloc,
dar ele trec repede şi imediat eşti aproape din nou
şi atunci creşte în mine bucuria
celui care îşi mişcă degetele de la picioare prin aer
cînd simte vîntul dimineţii înfăşurîndu-le
înainte de a deschide ochii
şi a-şi privi lung picioarele amputate.

vineri, 21 ianuarie 2011

Poezia lui Marius Ianuş sau rotiţele care declanşează tensiunea

  • Manifest anarhist și alte fracturi
    (Vinea, 2000)
  • Ursul din containăr - un film cu mine
    (Vinea, 2002)
  • Hîrtie igienică precedată de primele poezii
    (Vinea, 2004)
  • Ștrumfii afară din fabrică!
    (Cartea românească, 2007)
În poeziile lui Marius Ianuş există din loc în loc cuvinte care acţionează ca nişte rotiţe mici desemnate să ridice brusc tensiunea discursului. De ce în mecanismul textelor doar aceste piese par să se mişte? Dinamismul pe care îl provoacă vine fie din apariţia lor surprinzătoare, fie din caracterul lor neobişnuit, ca nişte obiecte străine în corpul textului. E vorba (şi) aici despre o alegere făcută pe criteriul sonorităţii. Concluzia e logică: doar ele par să se mişte pentru că se rotesc cu mult mai repede decît celelalte.
Voi lua ca exemple suficient de cuprinzătoare trei poezii, cîte una din fiecare volum.

În hol cu Alexandru Matei

Fii atent, i-am spus, vine un şoarece
se desface şi din el iese o flacără
            care sparge cîteva sticle goale
Pline cu sînge, mi-a răspuns
şi m-am învîrtit năuc pînă
                        n-am mai ştiut unde
Eram în holul facultăţii şi-l aşteptam pe Godot
    pînă ne-am întins degetele mijlocii
ca să semnalizăm
                        spre cine?
                                    unde?
(Din volumul ”Manifest anarhist şi alte fracturi”, Ed. Vinea, 2000)

***

Da, sunt Marius Ianuş, am revenit
            cu versul meu lătrat, cu mutra mea
şi cu ceva mai mult
                                    de apărat
                                                şi iubit

Din vîrtejuri erotice,
din mişcări cabaline
tot am ieşit eu!
Sunt eu, mama,
                                    aceeaşi jivină
stoarsă din demonii vechi
                                    şi din Dumnezeu
crescută să urle
                        demenţa istoriei
dospită
            -din ziare tăiate-
                                                un zmeu

Aceste poeme sunt, iar, pentru tine.
Sunt eu, mama,
                                    Eu
(Din volumul ”Ursul din containăr”, Ed. Vinea, 2002)

**

Ştrumfii adevăraţi caută lumea adevărată în amintire

Au trecut cîţiva ani de cînd sufeream bot în bot
ca două javre dispuse.
Lumea, între timp, s-a strîmtat
şi a început să crape în coate…

Nu mai ştiu ce faci.

O mai ţii minte pe Iulia,
tristeţea şi nedumerirea noastră?
Iulia te iubea mai mult pe tine,
ăsta e adevărul adevărat
deşi n-ar trebui să ne dăm mari cu asta…

Unde eşti? Unde mai rulează
poantele tale năucitoare?

Am auzit că a murit taică-tu şi toate orele noastre
s-au răsucit în ochii mei ca un film mut.

Te-am rănit de multe ori. M-ai rănit şi tu.
n-am putut să-mi aduc aminte de ce şi
pentru cine.

Eşti cumva departe înfăşurat
într-un halou de fum şi dragoste.

Ionuţ, zîmbetul tău e numai amintire
şi mersul tău de girafă grăbită
e numai amintire.

(din volumul ”Ştrumfii afară din fabrică”, Ed. Cartea românească, 2007)


Să identificăm întîi elementele pe care le-am numit rotiţe. Pe ce criterii ies aceste cuvinte sau grupuri de cuvinte în evidenţă ca să pot să mă fac bine înţeles? Ca să fiu măcar coerent sau riguros? De multe ori îi spun intuiţie şi pentru mine e de ajuns, dar nu pentru oricine. Aşa că, destul de expeditiv o să spun că e vorba fie de o imagine foarte puternică pe care o creează, fie de o construcţie metaforică inedită prin termenii comparaţi (să folosim pentru cele două elemente enumerate pînă acum termenul comun de expresivitate spontană), fie prin diferenţe ale sferelor semantice din care provin cuvintele respective faţă de restul.

În prima poezie, rotiţele sunt ”se desface”, ”năuc” (prima e declanşatorul primelor 3 versuri, iar a doua a următoarelor 3)
La a doua: ”lătrat”, ”mutra”, ”jivină”, ”stoarsă”, ”dospită”
În a treia: ”bot”, ”javre”, ”dispuse”, ”să crape în coate”, ”năucitoare”, ”s-au răsucit”, ”înfăşurat”, ”girafă grăbită”

Poeziile lui Marius Ianuş lucrează pe trei straturi: cel al limbajului, al expresivităţii şi al tensiunii. Din acest punct de vedere, echilibrul este aproape perfect, în funcţie de text excelînd pe unul din cele trei straturi, alternativ. Există o mare abilitate de a construi tensiunea, la baza acestei abilităţi stînd exact celelalte două straturi, aşa cum am spus mai înainte: graficul tensiunii este creat de expresivitatea spontană şi de invenţia lexicală.
O observaţie merită făcută: pe nostalgie e foarte uşor să ratezi cînd nu există un grafic de tensiune bine construit. Din fericire aici graficul tensiunii e stapînit perfect (a se vedea ultimul text)

Să luăm exemplul unei strofe din poezia ”Băiatul cel mic în care a sperat mama” din cel mai bun volum al lui Marius Ianuş, Ursul din containăr, şi să descoperim cum se construiesc aceste straturi pe măsură ce strofa capătă formă:
Numai mama mă ţine de cinci ani în viaţă” (deocamdată nici un strat sau rotiţă)
O mamă cît un ban găurit” (deja a apărut rotiţa, ban găurit sau doar găurit, care începe să dea ”carne” straturilor expresivitate – prin forţa comparaţiei - şi tensiune – prin conflictul conotaţiilor termenilor)
Mama-i în Făgă’, iar eu îs paiaţă” (termenul paiaţă, pe stratul limbajului şi mai puţin al expresivităţii)
pe străzi încrustate în zid” (încrustate, la fel, pe zona de limbaj)

Spuneam în "straturile poeziei" că dimensiunea poeziei nu este o judecată de valoare, dar poate să evalueze incontestabil complexitatea textului. În "Ursul din containăr" la cele trei straturi pe care le întîlneam în Manifest anarhist se adaugă cel al tehnicii literare ilustrat de topica şi prozodia ceea ce face din volumul amintit o carte de poezie extrem de complexă şi greu vom întîlni în generaţia noastră vreo carte care să aibă aceeaşi complexitate.

(p.s. Nu e tocmai amuzant, dar dacă tot am amintit de consecvenţă critică pe undeva, citiţi şi vă minunaţi:

marți, 18 ianuarie 2011

Blank de Vlad Moldovan – stratul limbajului sau jocul cu pietricele colorate

Blank   
(Editura Cartea Românească, 2008)


Din punctul de vedere al limbajului, Vlad Moldovan vine pe linia lui Arghezi (la care îl putem adăuga şi pe Foarţă, în alt registru însă)
Pentru mine, textele lui Vlad Moldovan sunt nişte cutiuţe pline de piese ceramice frumos colorate pe care cînd le ridici si le scuturi putin, răsuna viu ca un xilofon.
Bineînteles că piesele frumos colorate sunt cuvintele şi lucrul evident la prima lectura este că stratul esenţial al poeziilor din Blank (ed. Cartea Romaneasca, 2008) este cel al limbajului.
Limbajul în textele lui vm este un spectacol în sine, fragmentele ceramice formează un mozaic dincolo de care rişti să nu mai investighezi, suficient delectat cu jocul de suprafaţă al cuvintelor.
(mă regăsesc, iată, în ce spune Sociu: „Mă simt atras de propoziţiile lui Vlad Moldovan ca un copil de minele antipersonal. Sunt colorate şi misterioase. Fac un fel de poveşti, din care însă păstrează numai carcasa”)

De fapt nu-i nimic de văzut
afară poate se aglomerează
cineva uită poarta neîncuiată.
şi acolo sânii ei când îşi ia tricoul de noapte
după perdea în lumina portcoalie.
Nimic de văzut, sub maşină stă pregătită
pisica.
La trei străzi într-o tavernă îngheţată noi
ne ameţim cu sticlele în jur cu scrumiera pe vine.
Atenţia vine din plictis care vin din melodia asta
prea lungă
care vine dintr-o pălincă ratată care vine din bucuria
revederii chiar acum când ne aşezăm şi comandăm
o bere.
Nu-i chiar aşa rău, nu-i nimic de văzut:
busculade de cartoane ude în curile
pe lângă care am trecut.
Un beculeţ verde aprins pe veci la calculator,
şi cheagul întărit ce blochează pasta de dinţi.
O mamă cheamă un Ionuţ sus.
O tranzacţie aproape încheiată în care
cineva a greşit la calcul.
Vine maşina spre tine dar de fapt vrea să parcheze.
Vine suta din bancomat,
pleacă suta pe ţigări.
chiar nimic - pe moment laşi de la tine
ca apoi să răbufnească,
unul prăjeşte chifteluţe la etajul 2 şi n-o să moară
de ciroză nici de diabet ci de insuficienţă
în 20.
Eckhart Tolle îţi arată cum să dezlegi nodul.
Nu-i nimic de văzut afară e extaz de bine
şi ne mătură în tranşe.

(sursa: http://savarsineditia2-vinyl.blogspot.com/)

Nu ştiu care a fost ordinea scrierii textelor din carte, dar impresia mea e că Vlad Moldovan, cu cît devine mai conştient de particularitatea scrisului său, cu atît o foloseşte mai demonstrativ. E evident că, aparent, acest tip de poezie, ca oricare alta care accesează în exces un strat, este ameninţată permanent de manierim, dar riscul, odată asumat, duce la construcţii surprinzător de exotice ca aceasta: „o ţineam pe micuţică/de mînă să n-o ia/vreo rafală/Şi îi trăsneam vreo două/Ţine-te nu ţi-am spus/Asta nu-i dictare puiuk!/Teme-te de huruitul vîntului/Pleacă-te la vijelie/Copilă!/Moirele pe ea şi nu/pe mine/Eriniile o trag în gang-bangul lor vîrtos!/Pînă odată o desprinde/Suflul de lîngă mine/şi o poartă sus/ca o scamă/în pelteaua descreierată/Dar eu mă vîr sub streaşină/Şi cu biletu în cioc/Încep să buhui (şi trebuie neapărat amintit şi textul Blank de la pag. 60 pe care ar trebui, tot aici, să-l citez integral)”
Mi se pare cel puţin ciudat că au fost păreri că volumul ar scădea spre final (mie nu mi se pare), deşi unul dintre ultimele texte, Ayok, e şi unul dintre cele mai bune ale volumului (mai ales în prima lui parte). Dar această părere tot spune ceva: că stilul oboseşte din cauză că solicită permanent cititorul şi că delectarea cu acest gen de poezie se face în doze mici, măsurate, date fiind aglomerarea şi intensitatea pe care le conţine (poate doar poeziile lui Razvan Ţupa îmi mai dau impresia asta, deşi unde aici e vorba de stratul limbaj, acolo de tehnică)

Lucrul natural care se întîmplă este că invenţia lexicală are ca rezultat imediat activarea unui potenţial nou de expresivitate, şi atunci putem vorbi şi de stratul expresivităţii, dar el este construit aproape exclusiv din complexitatea generoasă a vocabularului (ca de exemplu în cazul unor comparaţii originale: „privirea mea zgârie ca un 0,5 pe terminate” )

În mod asemănător, tensiunea este relativ liniară, cu puseuri dese corespunzătoare fiecărui cuvînt-surpriză care apare din cînd în cînd. În fragmentul: „Acolo se suprapune lumea/ şi ochii lor umeziţi de amiaza în fâşii/ ar fi putut vedea/ că dincolo şi dincoace dospeşte floarea,/ că plescăie bogăţia lui Dumnezeu” puseurile de tensiune sunt la „dospeşte” şi la „plescăie”, două verbe alese după logica sonorităţii. Mai sunt tresăriri mai mici decît acestea la „umeziţi” şi „în fîşii”. Comparaţia acestui tip de tensiune poate fi făcută cu Marius Ianuş, dar acolo tot textul potenţează un cuvînt sau cel mult două-trei care funcţionează ca nişte declanşatoare. Vlad Moldovan nu-şi propune asta, el construieşte o realitate alternativă în care găseşti urme ale întîmplărilor şi lucrurilor cunoscute, dar cu mult transfigurate prin „cuvinte potrivite”

Cînd izbucnirile de tensiune despre care vorbeam sunt mai aerisite, ca în primul poem al cărţii sau în Ayok, poezia lui vm atinge un nivel înalt. Cînd aglomerarea de termeni devine stridentă, stilul e aproape ostentativ.
În orice caz, vm se mişcă pe întinsele cîmpuri ale literaturii tinere cu agilitatea unui ogar.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Copiii viitorului

Stau pe marginea patului din dormitor,
cu mîinile pe lîngă corp.
Uşa deschisă dă în hol.
Vine tanti Adela, mă priveşte din prag,
se înroşeşte la faţă,
îşi acoperă gura cu palma
şi pleacă.
Apare Dănuţa cu ochii plînşi,
vede că e cineva în cameră,
lasă capul în pămînt, se întoarce.
Mama a trecut în viteză
cu un pachet de lumînări.

Uite ţurţurii de ipsos pe peretele holului
şi tulpinile de trestie tăiate pe jumătate,
lipite cu aracet,
lăcuite.
Uite romburile întretăiate
ale covorului.

Ce vor de la noi
zilele noastre ce or să vină?
Zilele vor luptă, viteză, agilitate,
entuziasm, forţă, trufie, determinare,
tenacitate, curaj.
Zilele care vin
vor să facem performanţă.

Suntem copiii zgribuliţi lăsaţi în urmă,
suntem copiii cu mîinile pe lîngă corp
şi căciuliţele mototolite în pumni,
viitorul ne trece
prin faţă
ca o
sanie
goală.

joi, 13 ianuarie 2011

Primul mesaj

Voi pune poezii, păreri despre cărţi, muzică, pagini de jurnal şi un instrument de interpretare personală a poeziei. Da, ştiu că e solicitant, dar încerc să scriu cît de des pot şi dacă pur şi simplu îmi termin ideile, am pus punct şi rămîne totul aici pentru cine vrea să citească. Mie îmi va folosi, asta e sigur. Dacă părerile mele excesiv de sincere vor supăra pe cineva, îmi cer scuze de pe acum.