Poezia lui Marius Ianuş sau rotiţele care declanşează tensiunea

• Manifest anarhist și alte fracturi
  (Vinea, 2000)

• Ursul din containăr - un film cu mine
  (Vinea, 2002)
• Hîrtie igienică precedată de primele poezii
  (Vinea, 2004)
• Ștrumfii afară din fabrică!
  (Cartea românească, 2007)

În poeziile lui Marius Ianuş există din loc în loc cuvinte care acţionează ca nişte rotiţe mici desemnate să ridice brusc tensiunea discursului. De ce în mecanismul textelor doar aceste piese par să se mişte? Dinamismul pe care îl provoacă vine fie din apariţia lor surprinzătoare, fie din caracterul lor neobişnuit, ca nişte obiecte străine în corpul textului. E vorba (şi) aici despre o alegere făcută pe criteriul sonorităţii. Concluzia e logică: doar ele par să se mişte pentru că se rotesc cu mult mai repede decît celelalte.

Voi lua ca exemple suficient de cuprinzătoare trei poezii, cîte una din fiecare volum.

În hol cu Alexandru Matei

Fii atent, i-am spus, vine un şoarece

se desface şi din el iese o flacără

            care sparge cîteva sticle goale

Pline cu sînge, mi-a răspuns

şi m-am învîrtit năuc pînă

                        n-am mai ştiut unde

Eram în holul facultăţii şi-l aşteptam pe Godot

    pînă ne-am întins degetele mijlocii

ca să semnalizăm

                        spre cine?

                                    unde?

(Din volumul ”Manifest anarhist şi alte fracturi”, Ed. Vinea, 2000)

***

Da, sunt Marius Ianuş, am revenit

            cu versul meu lătrat, cu mutra mea

şi cu ceva mai mult

                                    de apărat

                                                şi iubit

Din vîrtejuri erotice,

din mişcări cabaline

tot am ieşit eu!

Sunt eu, mama,

                                    aceeaşi jivină

stoarsă din demonii vechi

                                    şi din Dumnezeu

crescută să urle

                        demenţa istoriei

dospită

            -din ziare tăiate-

                                                un zmeu

Aceste poeme sunt, iar, pentru tine.

Sunt eu, mama,

                                    Eu

(Din volumul ”Ursul din containăr”, Ed. Vinea, 2002)

**

Ştrumfii adevăraţi caută lumea adevărată în amintire

Au trecut cîţiva ani de cînd sufeream bot în bot

ca două javre dispuse.

Lumea, între timp, s-a strîmtat

şi a început să crape în coate…

Nu mai ştiu ce faci.

O mai ţii minte pe Iulia,

tristeţea şi nedumerirea noastră?

Iulia te iubea mai mult pe tine,

ăsta e adevărul adevărat

deşi n-ar trebui să ne dăm mari cu asta…

Unde eşti? Unde mai rulează

poantele tale năucitoare?

Am auzit că a murit taică-tu şi toate orele noastre

s-au răsucit în ochii mei ca un film mut.

Te-am rănit de multe ori. M-ai rănit şi tu.

n-am putut să-mi aduc aminte de ce şi

pentru cine.

Eşti cumva departe înfăşurat

într-un halou de fum şi dragoste.

Ionuţ, zîmbetul tău e numai amintire

şi mersul tău de girafă grăbită

e numai amintire.

(din volumul ”Ştrumfii afară din fabrică”, Ed. Cartea românească, 2007)

Să identificăm întîi elementele pe care le-am numit rotiţe. Pe ce criterii ies aceste cuvinte sau grupuri de cuvinte în evidenţă ca să pot să mă fac bine înţeles? Ca să fiu măcar coerent sau riguros? De multe ori îi spun intuiţie şi pentru mine e de ajuns, dar nu pentru oricine. Aşa că, destul de expeditiv o să spun că e vorba fie de o imagine foarte puternică pe care o creează, fie de o construcţie metaforică inedită prin termenii comparaţi (să folosim pentru cele două elemente enumerate pînă acum termenul comun de expresivitate spontană), fie prin diferenţe ale sferelor semantice din care provin cuvintele respective faţă de restul.

În prima poezie, rotiţele sunt ”se desface”, ”năuc” (prima e declanşatorul primelor 3 versuri, iar a doua a următoarelor 3)

La a doua: ”lătrat”, ”mutra”, ”jivină”, ”stoarsă”, ”dospită”

În a treia: ”bot”, ”javre”, ”dispuse”, ”să crape în coate”, ”năucitoare”, ”s-au răsucit”, ”înfăşurat”, ”girafă grăbită”

Poeziile lui Marius Ianuş lucrează pe trei straturi: cel al limbajului, al expresivităţii şi al tensiunii. Din acest punct de vedere, echilibrul este aproape perfect, în funcţie de text excelînd pe unul din cele trei straturi, alternativ. Există o mare abilitate de a construi tensiunea, la baza acestei abilităţi stînd exact celelalte două straturi, aşa cum am spus mai înainte: graficul tensiunii este creat de expresivitatea spontană şi de invenţia lexicală.

O observaţie merită făcută: pe nostalgie e foarte uşor să ratezi cînd nu există un grafic de tensiune bine construit. Din fericire aici graficul tensiunii e stapînit perfect (a se vedea ultimul text)

Să luăm exemplul unei strofe din poezia ”Băiatul cel mic în care a sperat mama” din cel mai bun volum al lui Marius Ianuş, Ursul din containăr, şi să descoperim cum se construiesc aceste straturi pe măsură ce strofa capătă formă:

”Numai mama mă ţine de cinci ani în viaţă” (deocamdată nici un strat sau rotiţă)

”O mamă cît un ban găurit” (deja a apărut rotiţa, ban găurit sau doar găurit, care începe să dea ”carne” straturilor expresivitate – prin forţa comparaţiei - şi tensiune – prin conflictul conotaţiilor termenilor)

”Mama-i în Făgă’, iar eu îs paiaţă” (termenul paiaţă, pe stratul limbajului şi mai puţin al expresivităţii)

”pe străzi încrustate în zid” (încrustate, la fel, pe zona de limbaj)

Spuneam în "straturile poeziei" că dimensiunea poeziei nu este o judecată de valoare, dar poate să evalueze incontestabil complexitatea textului. În "Ursul din containăr" la cele trei straturi pe care le întîlneam în Manifest anarhist se adaugă cel al tehnicii literare ilustrat de topica şi prozodia ceea ce face din volumul amintit o carte de poezie extrem de complexă şi greu vom întîlni în generaţia noastră vreo carte care să aibă aceeaşi complexitate.

(p.s. Nu e tocmai amuzant, dar dacă tot am amintit de consecvenţă critică pe undeva, citiţi şi vă minunaţi:

http://www.romlit.ro/debut_ocant

http://www.romlit.ro/o_poet_de_care_n-a_auzit_nimeni.. )