Săvîrşin. Piesa 3: Betoniera

A fost betoniera pe iarbă,
dincolo de gard.
Noi am dus berea la umbră.

În spatele draperiilor vişinii
omul cu şapcă stătea în picioare
şi muncea la păcănele.

Lîngă terasă pîrîul spăla bolovani.
O răbdare nesfîrşită a îmbrăcat sunetul apei
să ne ajungă din urmă.

Privirea mea începea să dea semne
că ar putea să renunţe.
A trecut pe lîngă betonieră şi i-am pierdut urma.

Săvîrşin. Piesa 2: Tir

Pentru că linia continuă se ţinea scai de noi,
am rămas o vreme în urma camioanelor
ca un copil cuminte care se ascunde
după fusta mamei
şi scoate capul timid, din cînd în cînd.

Cel mai penibil e să stai în maşină
şi să împingi în uşa unei case pustii, ca nebunul.

E şi mai rău să conduci şi să primeşti mesaje pe telefon,
dar să nu le poţi deschide pentru că ai grijă la drum
şi nu poţi să cotrobăi în buzunare.

La masă am mutat sticla de bere de mai multe ori,
dar nu stătea dreaptă,
aşa că am ţinut-o în mînă mult timp,
chiar şi după ce o golisem.

Săvîrşin. Piesa 1: Volvo

Viespea la pere, musca pe roşii.
Aşa începuse o după-amiază cu Coşa la Săvîrşin
cînd Dmitri adormise în fotoliul cu mînere de nuc,
între perne umplute cu pene de raţă.

Coşa intenţiona conversaţie, dar l-a văzut
pe Dmitri dormind şi n-a mai zis nimic,
doar s-a întors într-o parte, unde pisica
trecea între zid şi găleata de tablă, pe furiş.

Dmitri lăsase o mînă leneşă să atîrne peste spătar
şi Coşa a privit în direcţia ei pieziş
în timp ce se gîndea la adevăratele calităţi
ale unui Volvo S40 cu motor de 2000, pe benzină.

O lumină se strecura printre ei, venită
prin uşa deschisă care dădea în grădină
unde albinele se lăsau peste flori
fără zgomot, sub căldura verii tîrzii.

Cînd viespea a rămas în paharul cu vin, înecată,
Coşa s-a simţit puţin singur şi descumpănit,
neputînd să adoarmă. A tras covoraşul aproape
şi s-ar fi dus să fumeze lîngă rîu,

dacă n-ar fi venit un gînd despre ce am putea face
cu imaginea unei fetiţe obeze care împinge o minge uriaşă
într-o livadă cu pere. Şi poate Coşa chiar ar fi putut
să facă ceva cu imaginea asta, o gogoaşă cu gem

sau o vată de zahăr pe băţ, dacă n-ar fi fost
momentul următor cînd Dmitri a deschis puţin ochii,
deranjat de musca cretină. Fericit, Coşa s-a întors
cu entuziasmul cît China pe el şi: "Dmitri, nu dormi?"

Szeged. Piesa 2: Unt

Sistemul de navigaţie ne-a spus să fim atenţi
la kleine kamera.
Ne-am uitat în toate părţile, agitaţi,
dar n-am văzut kleine kamera, doar
cauciucuri de tir înfipte în gard
şi ieşiri de urgenţă.

Kleine kamera, kleine kamera,
ce-ai de gînd cu noi?

La micul dejun am ras tot ca lăcustele.
Vezi că ţi-a rămas nişte unt pe obraz,
şi am dat să te şterg, dar nu era unt,
era o liniuţă de soare
care s-a strecurat prin storurile lăsate.

Liniuţă de soare, ce vrei liniuţă de soare
să faci din noi?

La 15 kilometri de Praga, din pădurea de pini
a ieşit un fluture alb care a trecut
de pe prima bandă pe banda a doua
prin faţa maşinii, nestingherit.

Fluture, ce vrei să faci
fluture, ce vrei
fluture?

Szeged. Piesa 1: Bagaj

Seara am făcut liste:

să scot labele de înot din portbagaj, să le las pe balcon.

Dedesubt: idem palete de badminton şi fluturaş.

Apoi detaliile tehnice s-au derulat, că se legau.

De schimbat ştergătoarele. De spălat preşurile.

De activat roaming, împrumutat GPS.

Am trecut cu labele de înot în spate, pe zebră,

în oraşul pustiu.

Din parcare la scară, cu paletele la subţiori.

A doua zi, portbagajul gol şi curat,

inima uşoară.

Trece vîntul prin schele, se lipeşte de bloc.

Reabilitare termică, uită-te cum traversez

oraşul pustiu să bifez încă două:

presiune în pneuri, încărcător telefon.

Au fost hainele pe canapea şi pe urmă în troller.

Am înghesuit şi în rucsac, dar au rămas 
şi pe lîngă, nu-i nimic.

Dă rucsacul jos să încapi pe uşă,

dă rucsacul jos să încapi în lift. Ne-am ambalat.

În trei kilometri eram deja pe autostradă

şi nici nu răsărise soarele.
Aici e lumea noastră unde marele entuziasm

coboară să apese pedala acceleraţiei,

să tragă mîna către schimbător,

să remonteze.

Turometrul maşinii se duce la cinci mii,

curăţăm injectoarele.

Bucureşti. Piesa 4: Dribling

Am ridicat capul pentru că trebuia să văd

cum se demarcă.

Mingea era pe stîngul în poziţie ideală.

Apoi nişte cadre venite din altă parte

s-au lipit de minune.

Au fost semnalizări galbene de avertizare prin plasă

cînd maşina de gunoi s-a urnit într-o parte

şi a lăsat tramvaiul să treacă.

Fără ochelari, o reclamă luminoasă

s-a redus la două buline care se dilatau:

una roşie se urcase peste una albastră.

Au claxonat la semafor, au trecut primii doi,

dar la al treilea se făcuse iar roşu.

În spatele crampoanelor au sărit bobiţe de cauciuc

pe care le-am auzit cînd au căzut în gazonul sintetic.

E drept că toate s-au developat mai tîrziu, în pauză,

cînd ieşisem de la masă şi mergeam spre băncuţe.

Poate nici nu au fost redate fidel, pînă la urmă

există selecţia subiectivă

sau ce rămîne din reperele culese din mediul

înconjurător, transformate după bunul plac

al memoriei.

Totuşi atunci, pe moment, eram atent

la alte secvenţe care s-au derulat foarte repede:

întîi a fost intenţia de a face bicicleta,

să-l derutez. Îmi plăcea să mizez că se va duce

spre stînga, iar eu să preiau în partea descoperită

şi să sutez. O prindeam cu şiretul.

Dar în stînga plecaseră doi, se demarcau

şi trăgeau oameni după ei,

iar el se poziţionase mai bine,

greu pentru mine.

În criză de timp m-am făcut că pasez

ca să îmi fac un culoar cît să dau cu exteriorul.

Trebuia să fie de efect, printre picioare, dar a ieşit

chinuit, că s-a lovit de gambă şi a sărit aiurea, departe.

Între timp, din spate, a venit o mare contră

care m-a destabilizat serios.

La refugiu s-au îmbulzit furios şi am auzit

în cădere sunetul enervant al claxoanelor

tocmai cînd începeau să se aşeze

toate în mintea mea frumos, elegant.

Bonus track> Poezie de Bogdan Coşa

Side A> Codlea. Piesa drujbe

Coiţe, aici la ţară a plouat ieri toată ziua.
Azi deja muncă muncă, tras apa în curte,
placă electrică la 370 de grade celsius
care topeşte ţevile
ca să faci coturi şi să le plimbi pe după casă,
ce ştii tu,
stricat coteţ nefolositor,
scos cuie din lemn, tăiat pt foc
şi stivuit lîngă garaj aşa una cîte una
frumos elegant.

Tot am vrut să dau sms să zic o pivă pentru dmitri,
că mi-e dor să stăm şi să povestim.
Curînd vă aduc aici să vezi muntele şi rîul,
altă viaţă în carpaţi, plm,
dimineaţa 7 grade.

În seara asta a venit o maşină cu remorca plină cu lemne,
am facut poza.
O să tai eu 14 ore cu drujba cu taică-meu,
2 drujbe ruseşti cele mai bune drujbe,
tăiat butuci rondele 14 ore
de la 6 dimineaţa la 8,
sper să terminăm şi să nu murim de epuizare
ca fotomodelele.




Side B> Anglia. Piesa shipping

Săptămîna viitoare nu ne vedem
că plec în anglia să cumpăr buldoexcavator şi tractoraş.

Shipping gratuit, dar stau în port
pînă trec actele de mă ia el cielo.

Cum să le-aduc, cu tirul nebun, doar nu în cîrcă, plm.
Avem aici lucrări şi ar costa să le facă cineva.
Ţi-am zis deja, avem de excavat,
excavăm singuri,
apoi facem bani cu utilajele

că e familie de pricepuţi,
la 6 ani ridicam cupa ifronului cu pămînt,
nici n-ajungeam la pedale.

Bucureşti. Piesa 3: Nailon

Mişcarea de la monitor la geam se face
lin: să mulţumim pentru asta
scaunelor rotative.

Apoi ştergătoarele au scîrţîit pe parbriz
şi s-au amestecat sunete,
pentru că aveam căştile pe urechi
şi ecranul telefonului aprins
să revăd din concert.
Dar acesta deja e filmul de ieri, din maşină.

Acum rămînem cu atît:
stau şi stau şi stau.

Şi ceva de săptămîna trecută, dacă tot
ne întoarcem:
există un fel de a se aprinde un bec
peste fierul forjat
unde se desfăşoară o prelată de nailon
cu cele mai capricioase consecinţe:

unghia s-a julit de bordură, prin şlapi.
Cheile au zornăit şi au oscilat
în buzunar.

Dar acum mişcarea spre geam
(slavă scaunului rotativ)
ne reduce la partea demodată
din documentar:
stau şi stau şi stau.

Decupează ce vrei din ce-ţi dau.

Bucureşti. Piesa 2: Serpentine

Acesta este volanul
pe care-l ţin bine cu două mîini,
cum se face,
şi căruia i-am şoptit mai devreme
de aici unde mergem, Dmitri.

Acesta este volanul
căruia-i spun trebuie să plecăm
chiar acum.

Am hotărît că avem nevoie de aer
şi deschidem geamul numai puţin.
Dmitri, intră depresia.
Intră zgomotul şi depresia.
Intră aerul şi zgomotul şi depresia.

De afară, de unde te uiţi, poţi vedea
că vorbesc, dar la tine nu ajunge nimic.
Las în urmă semafoarele
şi îi explic volanului meu
cum stau lucrurile.

Bucureşti. Piesa 1: Placebo

Unde ne ducem de aici, întreabă muzica în boxe,
de aici încotro, fredonăm mecanic lîngă scenă.

Reflectoarele au aprins
gardul de sîrmă de sub copaci.
Au fost surprinse în lumină
gîzele fosforescente şi fumul.

Se putea şi cu dans,
dar a fost mai greu sub stroboscop.
Coordonarea greoaie
a provocat frustrări reprimate la timp.

Am ascultat piesa o vreme,
apoi m-am gîndit la ceva şi pe urmă
am ascultat iarăşi piesa.
Dincolo de scenă, pe cerul nopţii, un avion
a alunecat cu toate luminiţele lui
să calmeze frămîntarea.

Unde ne ducem de aici, întreabă muzica în boxe,
de aici încotro, fredonăm mecanic lîngă scenă.

Vom urca în maşinile noastre sofisticate
şi ne vom îndepărta,
ne veţi găsi pe autostradă, vom sta
la cincizeci de metri
de luminile de avarie,
ghemuiţi pe asfalt,
în locul triunghiurilor reflectorizante.