luni, 12 august 2013

Modul sarcastic

1.
Limbajul. Îl ai şi îl foloseşti
cu stîngăcie, ca pe o unealtă primitivă,
deteriorată şi imprecisă
al cărei scop s-a pierdut definitiv.

El spune trebuie să mergem la cumpărături,
ea spune trebuie să facem curăţenie,
dar ei vor să spună
ce mai putem face de aici, de aici
nu mai putem face nimic.

Cineva te întreabă ce faci, îi răspunzi - bine.
Dar bine ultima dată a fost cînd.
E exact aşa cum te-au învăţat: deşi pare simplu, 
întelesul comunicării este mult mai complex 
şi plin de substrat.

Limbajul. Vor veni cîndva nişte oameni
să-l şteargă de praf
cu nişte pensule mici.

Cum se numeşte asta, se numeşte grijă, se numeşte 
afecţiune, ba nu, se numeşte arheologie.

Se ia limbajul, se face din el
un cărucior ponosit
şi se împinge cu piciorul pe scări.

Asta ce e. Este dispreţ sau este cinism,
deloc, este pur şi simplu un gest.


2.
Gesturile. De unde vin ele
şi încotro se duc. Care-i logica lor.

Te aşezi pe banchetă cuminte,
în compartiment, îţi pui palmele pe genunchi.
Dar înainte de asta ce-a fost. A fost o fetiţă
care te-a întrebat ce faci gîscanule.
O fetiţă de cinci ani care ţi-a zis uite, am cîştigat
concursul de strigat porci.
Dar înainte de asta ce-a fost.

Ai luat-o pe scurtătură, nişte copii s-au ferit
din calea maşinii şi te-au împuşcat cu pistoalele lor
cu apă. Ai ridicat mîinile de pe volan, te-ai predat.
Te-ai lăsat într-o parte, rănit, cu capul sub torpedou.
Au rămas în urmă, înmărmuriţi. Unde-i logica.

Logica. Vor veni şi după ea 
cîţiva oameni
cu nişte pensule mici.
Îi vom urmări curioşi, cu admiraţie.


3. 
Admiraţia. O treabă foarte delicată
s-o manevrezi.

Pe cine să admirăm,
să-i admirăm pe aceşti oameni
care au adoptat un copil
pentru că nu puteau avea unul.
Să admirăm necondiţionat satisfacerea
acestei nevoi.

Ajunşi în acest punct vă rog să admiraţi
cu aceeaşi înverşunare şi
pofta mea de mîncare.

Pe cine să mai admirăm, să-i admirăm
pe toţi aceşti oameni care şi-au recăpătat credinţa
în divinitate după ce toate celelalte opţiuni
au fost epuizate.

Credinţa. O soluţie de luat în seamă
dacă eşti foarte bolnav
sau pe moarte.

Evoluţia. Iată la ce s-a ajuns, e în firea lucrurilor.
Ce trebuia să fie aranjarea bretonului cu mîna
se face o aplicaţie nouă pe telefon.
Ce trebuia să fie psalm încărcat de emoţie 
se face un cazan de sarcasm.
Unde trebuia să fie o figură de stil
apare o definiţie.


4.
Definiţiile. Aşa o pacoste 
să ţii cont de ele,
cînd se tot modifică.

Ce e frica. Mergi şi mergi şi mergi,
ajungi în pădure, te aşezi pe iarbă, între copaci
şi aştepţi să se întunece, s-a întunecat. Uite frica.
Ce e frica. Ai oprit radioul şi cobori din maşină.

Ce e memoria. Vine cineva şi te întreabă
mai ţii minte şi tu zici da. 
Ce e memoria.
Cu o săptămînă în urmă ţi-ai văzut tatăl, aţi vorbit,
azi te întorci acasă, nu-l mai găseşti nicăieri
şi nici n-o să-l mai. Unde-l cauţi.

Ce e arheologia. Au vrut să facă o staţie de metrou,
au săpat pînă cînd cineva a zis stop, 
excavatorul s-a oprit, au venit nişte oameni să cureţe 
praful cu nişte pensule mici.
Ce e arheologia, şi-au făcut arme, au pus proviziile
în oale de lut, trec patru mii de ani şi vin alţii
cu un excavator să facă o staţie de metrou.

Ce e adevărul. Staţi unul lîngă altul
fără să vă spuneţi nimic, apoi pe neaşteptate ea spune
ce cald e afară şi tu spui adevărat.
Ce e dragostea, el zice te iubesc, ea zice şi eu.
Ce este o definiţie, e părerea ta despre un lucru
la un moment dat.

Definiţiile. Cu momentele lor
de utilitate incontestabilă.
Mă întrebi cum mă simt, mă întrebi
ce mai putem face de-aici.
Acum ce-o să spun. Pentru mine
cred că a trecut vremea răspunsurilor
palpabile. Ocrotesc un smoc de iarbă
la marginea terenului viran făcut din toate definiţiile
impecabile.

2 comentarii:

  1. „Se ia limbajul, se face din el
    un cărucior ponosit
    şi se împinge cu piciorul pe scări.” fain :)

    RăspundețiȘtergere