Modul sarcastic

1.

Limbajul. Îl ai şi îl foloseşti

cu stîngăcie, ca pe o unealtă primitivă,

deteriorată şi imprecisă

al cărei scop s-a pierdut definitiv.

El spune trebuie să mergem la cumpărături,

ea spune trebuie să facem curăţenie,

dar ei vor să spună

ce mai putem face de aici, de aici

nu mai putem face nimic.

Cineva te întreabă ce faci, îi răspunzi - bine.

Dar bine ultima dată a fost cînd.

E exact aşa cum te-au învăţat: deşi pare simplu, 

întelesul comunicării este mult mai complex 

şi plin de substrat.

Limbajul. Vor veni cîndva nişte oameni

să-l şteargă de praf

cu nişte pensule mici.

Cum se numeşte asta, se numeşte grijă, se numeşte 

afecţiune, ba nu, se numeşte arheologie.

Se ia limbajul, se face din el

un cărucior ponosit

şi se împinge cu piciorul pe scări.

Asta ce e. Este dispreţ sau este cinism,

deloc, este pur şi simplu un gest.

2.

Gesturile. De unde vin ele

şi încotro se duc. Care-i logica lor.

Te aşezi pe banchetă cuminte,

în compartiment, îţi pui palmele pe genunchi.

Dar înainte de asta ce-a fost. A fost o fetiţă

care te-a întrebat ce faci gîscanule.

O fetiţă de cinci ani care ţi-a zis uite, am cîştigat

concursul de strigat porci.

Dar înainte de asta ce-a fost.

Ai luat-o pe scurtătură, nişte copii s-au ferit

din calea maşinii şi te-au împuşcat cu pistoalele lor

cu apă. Ai ridicat mîinile de pe volan, te-ai predat.

Te-ai lăsat într-o parte, rănit, cu capul sub torpedou.

Au rămas în urmă, înmărmuriţi. Unde-i logica.

Logica. Vor veni şi după ea 

cîţiva oameni

cu nişte pensule mici.

Îi vom urmări curioşi, cu admiraţie.

3. 

Admiraţia. O treabă foarte delicată

s-o manevrezi.

Pe cine să admirăm,

să-i admirăm pe aceşti oameni

care au adoptat un copil

pentru că nu puteau avea unul.

Să admirăm necondiţionat satisfacerea

acestei nevoi.

Ajunşi în acest punct vă rog să admiraţi

cu aceeaşi înverşunare şi

pofta mea de mîncare.

Pe cine să mai admirăm, să-i admirăm

pe toţi aceşti oameni care şi-au recăpătat credinţa

în divinitate după ce toate celelalte opţiuni

au fost epuizate.

Credinţa. O soluţie de luat în seamă

dacă eşti foarte bolnav

sau pe moarte.

Evoluţia. Iată la ce s-a ajuns, e în firea lucrurilor.

Ce trebuia să fie aranjarea bretonului cu mîna

se face o aplicaţie nouă pe telefon.

Ce trebuia să fie psalm încărcat de emoţie 

se face un cazan de sarcasm.

Unde trebuia să fie o figură de stil

apare o definiţie.

4.

Definiţiile. Aşa o pacoste 

să ţii cont de ele,

cînd se tot modifică.

Ce e frica. Mergi şi mergi şi mergi,

ajungi în pădure, te aşezi pe iarbă, între copaci

şi aştepţi să se întunece, s-a întunecat. Uite frica.

Ce e frica. Ai oprit radioul şi cobori din maşină.

Ce e memoria. Vine cineva şi te întreabă

mai ţii minte şi tu zici da. 

Ce e memoria.

Cu o săptămînă în urmă ţi-ai văzut tatăl, aţi vorbit,

azi te întorci acasă, nu-l mai găseşti nicăieri

şi nici n-o să-l mai. Unde-l cauţi.

Ce e arheologia. Au vrut să facă o staţie de metrou,

au săpat pînă cînd cineva a zis stop, 

excavatorul s-a oprit, au venit nişte oameni să cureţe 

praful cu nişte pensule mici.

Ce e arheologia, şi-au făcut arme, au pus proviziile

în oale de lut, trec patru mii de ani şi vin alţii

cu un excavator să facă o staţie de metrou.

Ce e adevărul. Staţi unul lîngă altul

fără să vă spuneţi nimic, apoi pe neaşteptate ea spune

ce cald e afară şi tu spui adevărat.

Ce e dragostea, el zice te iubesc, ea zice şi eu.

Ce este o definiţie, e părerea ta despre un lucru

la un moment dat.

Definiţiile. Cu momentele lor

de utilitate incontestabilă.

Mă întrebi cum mă simt, mă întrebi

ce mai putem face de-aici.

Acum ce-o să spun. Pentru mine

cred că a trecut vremea răspunsurilor

palpabile. Ocrotesc un smoc de iarbă

la marginea terenului viran făcut din toate definiţiile

impecabile.