Pagini

miercuri, 5 martie 2014

Karaoke

Nu să te descurajez, dar spune-mi ceva mai trist
decît un club de karaoke.

Practic accesez confuzie și nimic altceva
cînd văd oameni care citesc cîntece
de pe ecran și spun asta-i fericirea.

Dar eu care dimineață am rămas în mașină
și am ascultat radio
și am așteptat să deschidă la bancă
am văzut fericirea
luînd forma unui cățel care sărea
pe anvelopă.

Ce e fericirea
e o pasăre e un avion
e un exces de interpretare.

De asta și zic: neatenția.
De asta și zic: anevoios la prima greșeală,
dar tot mai ușor pînă la o alunecare lentă sigură
în noaptea tîrzie dezolantă nefastă la karaoke.

3 comentarii:

  1. ma bucur ca iata, in sfarsit cineva, crede la fel ca mine. personal am cantat la karaoke si nu mai cant. nu mai inteleg dorinta de exhibare. pesemne ca vine din mari frustrari. sau mari interese. eu unul, nu retin decat placerea de a canta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cata, unii oameni sunt extrovertiți și expansivi, și nu vine din mari frustrări. Nu orice e diferit de noi se naște din frustrare, ce e cu uniformizarea asta ... (mă abțin de la epitete)?
    Dacă eu fac un fel de karaoke în bucătărie, cântând după radio, dar de la mine din cap, să zic așa, în timp ce gătesc, tot trist e? Eu una zic că gătesc mai cu spor, hahaha.

    Textul mi-a plăcut, instantaneul cu ascultatul radioului în mașină și cățelul țopăind, da, o alveolă aparte a întregului poem.

    Mă bucur să te regăsesc.

    RăspundețiȘtergere