"Dmitri: uite viaţa" la Sibiu

Vineri, 2 noiembrie 2012, de la ora 18,30, la Librăria Humanitas "Constantin Noica"din Sibiu (Strada Nicolae Bălcescu nr.16), Dmitri va citi poezii din cărticica abia apărută la Casa de editură Max Blecher, "Dmitri: uite viaţa". Sper să vă placă.

p.s. va fi un maraton de poezie, pentru că vor citi şi poeţii din Zona nouă (abia aştept să-i ascult!), aşa cum ne anunţă Radu Vancu pe blogul lui.
Mai multe informaţii aflăm de la Claudiu Komartin care va fi alături de noi la Sibiu.

Bucureşti. Piesa 6: Cinic

"voi încă nu ştiţi că ne-am născut în moarte                            "I won't let this happen to my children"
şi toate grijile s-au terminat deja?"                                                 Radiohead
Dan Sociu


1.
Lucrurile s-au întîmplat simplu, ca-n viaţă:
ei au intrat în clinică ţinîndu-se de mînă,
o parte frică, o parte nerăbdare, cum nimănui
nu-i este interzis să spere.
Slavă cinismului care ne bîntuie
sufletele! - şi care în faţa emoţiei lor
a luat forma unor detalii tehnice
elegant etalate de medici.
Dacă vreţi, pe înţelesul tuturor, se numeşte
reproducere asistată.
Mai simplu de atît nu există.
Fecundarea ovulului se face
în afara organismului, adică în laborator.
După fecundare se obţin embrioni,
dar numai jumătate dintre aceştia
sunt dezvoltaţi corect.
Farmecul vieţii e concurat de însuşi cinismul ei,
să luăm de exemplu statistica: specialistul selectează
doi sau trei embrioni care se transferă în uter
prin intermediul unui cateter.
Se aleg mai mulţi embrioni pentru ca şansele
de apariţie a sarcinii să fie mai mari.


2.
Trec ani şi într-o zi se întîmplă ceva extraordinar:
trage maşina pe dreapta şi rămîne o vreme
să asculte la radio.
O stare de graţie a singurătăţii.
Un om se poate obişnui cu el însuşi
într-un asemenea grad
încît fericirea să însemne cinci minute de pauză
pe drumul către serviciu, dimineaţa,
în staţia de autobuz cu alveolar unde oamenii
somnoroşi, adunaţi să aştepte troleul, prin geamul lateral
văd omul la costum cum a lăsat mîinile de pe volan în poală.
O mare enigmă poate fi şi viaţa uneori,
ar putea să îşi spună,
aproape ajunge să-şi spună,
îşi spune.
Pînă acolo ajunge penibilul.
Dar viaţa e o enigmă nu.
E un embrion din doi sau trei
care s-a concretizat într-o sarcină.
O serie de condiţii favorabile.


3.
Într-o zi un om a vrut să traverseze strada,
dar cineva care trecea în sens opus a zis
"mai bine ar fi să dispar",
iar el s-a întors şi aşa a rămas,
s-a făcut roşu la semafor, o ocazie irosită.
Pentru că viaţa e o alegere nu.
Cum tot alegere este
apropierea mîinilor a doi oameni blazaţi
într-o clinică de fertilizare.
Să derulăm puţin înapoi:
un om n-a mai traversat strada,
un om n-a rămas cu maşina în staţia de troleu
să asculte la radio.
N-au mai fost selectaţi embrioni,
n-a fost reproducere asistată.
Ei n-au mai intrat în clinică şi lucrurile
n-au mai fost simple ca-n viaţă.
Totul a fost ţinut înăuntru cu rost,
omul care putea fi, n-a mai fost. Şi ştii:
singura realitate este cea a memoriei, tu
omule care poţi fi, aminteşte-ţi că vei muri.

Bodrog. Piesa 2: Ars

Emoţia e o reacţie chimică,
dacă tot am aflat, să ne liniştim.
Nu aşteptaţi de la mine,
lăsaţi-mă să privesc din hamac
cum faceţi toată munca. Vă pasez
o pereche de mănuşi chirurgicale,
un cablu de internet,
cutia cu peştii de sticlă,
două cuţite de bucătărie
şi o pungă de pipote
congelate.
E rîndul vostru
să treceţi la treabă.

"Dmitri: uite viaţa" la Institutul Blecher

Dmitri: uite viaţa se lansează oficial.
Mai mult decît scrie în anunţ, n-aş şti să spun. Doar că vă aştept să vă citesc nişte poezii :)
Ne va citi şi Cosmin Perţa, o să fie căldură.

Bucureşti. Piesa 5: Zen

Dimineaţă aşteptam
să deschidă,
stăteam în maşină
şi ascultam radio
cînd am văzut fericirea
luînd forma unui căţel care sărea
pe anvelopă
şi lătra la portiera încuiată
pentru că ce altceva
mai poate însemna fericirea
pentru cel mai nou,
inertul
şi impecabilul exponat
al muzeului figurilor de ceară.

Bodrog. Piesa 1: Mîl

Bărbatul şi-a desfăcut ceasul de la mînă
şi l-a pus pe nisip.

Deasupra ceasului, cămaşa în carouri
şi pantalonii trei sferturi.

S-a lăsat uşor,
să se înveţe cu temperatura –

cu prudenţă
în apa neagră şi îngheţată a Mureşului.

Să vină crocodilii să mă tragă în adîncuri,
să vină varanul şi anaconda.

Sună telefonul pe nisip, oamenii.
Coboară, corp, şi caută argilă şi mîl!

Totul trebuie păstrat
cu grijă, înăuntru,

rămînă deasupra
o depresie de toată frumuseţea.

Dmitri: 2

 Dmitri: uite viața

Dmitri: uite viaţa. Un trailer marca Bogdan Coşa

„Imaginează-ți o furgonetă roșie: din ea, un bărbat coboară să lase coletul în poștă. În soarele de toamnă, un bătrânel desface hârtia cu mișcări exacte, deschide cartea și, sprijinit de cutia metalică, citește un poem; fața devine blândă.

Imaginează-ți că ești curierul și vezi asta în oglinda retrovizoare.”

(Bogdan Coșa)

Dmitri: uite viaţa, Casa de Editură Max Blecher, 2012

Tîrgovişte. Piesa 1: Dmitri

pentru Dmitri, cel mai bun prieten al meu

E bine în hometown pentru băiatul cu rucsac,
merge corpul pe străduţe, e timp pentru toate, e loc.
E un mod de a te da în leagăn cu ochii închişi.

Pune plăci de azbest între tine şi ei,
niciodată nu ştii cum apare nostalgia, şi atunci e dezordine:
o drujbă poate încăpea pe mîini nepricepute.

Vor folosi, lipsiţi de remuşcare, toate cuvintele tale
pe ziduri: hai să facem cu rîndul, mie
mi-e frică azi, ţie mîine.

Ai văzut mai devreme un profesor de mate, un filolog şi un bancher,
dar unde-s toţi, te întrebi, cînd ridici capul în vechea parcare
şi găseşti doar copilul speriat din Dubăsari.

Săvîrşin. Piesa 5: Auto

Vine o limbă de alcool printre tetiere, dar nu mă feresc.
Am deschis geamul să intre aerul rece, dar la mine
ajunge doar mirosul de ambreiaj încins.
Întreb ceva - aud numai eu

pentru că fiecare alege din muzica de pe cd
cît să-şi facă sac de dormit în care să-şi bage şi capul.
Am repetat întrebarea mai tare între melodii,
cînd numai sunetul motorului mai munceşte ceva.

Cît am aşteptat un răspuns, am intrat în depăşire
şi m-am uitat pe geam, dar celălalt şofer
nu s-a întors. Într-un final cineva mi-a dat replica
de parcă mi-ar fi aruncat cu scîrbă o maimuţă în braţe.