la definiția cîmpurilor gravitaționale pentru toate împrejurările
în care am conștientizat impactul unei variabile fundamentale
pe care o mai numim și frecvență sau lungime de undă, poate
și amplitudine, asta dacă nu ocolim din prudență orice urmă
de grație a limbajului specializat ca să-i spunem vibrație. În
esență, cîmpul emoțional, cel al percepției și al perspectivei
generează unde gravitaționale care accesează simultan un
perimetru în care te joci cu spectrul acțiunilor potențiale,
unde subspațiul se desface în voci distincte, discursuri
paralele și complementare, o reprezentare amănunțită
și logică a intervalului de frecvență a evenimentului.
Aș putea și acum să reprezint grafic intensitatea momentului
în care țipătul copiilor din parcare a ridicat în aer stoluri de
păsări și praf ca să provoace un trafic senzorial propagat
aproape subtil inclusiv pînă la noi pe bloc, unde mîna
mare a tatălui s-a apropiat instinctiv de cea mică, de
copil. Frecvența e variabilă, aș putea să transpun
într-un grafic comparativ frecvența de atunci și
cea cu care întîmplarea ajunge la mine acum,
după ani, cînd aproape că întind mîna să-i
cartografiez suprafața, așa cum încerci să
recunoști un perete după asperități. Doar
că acum ești în subspațiu, adică într-o
întindere vastă în care realitatea este
doar unul dintre cazurile particulare
și unde accesezi noi posibilități de
mișcare în orice direcție nu doar
în timp, ci și pe linia fină a celor
mai neverosimile probabilități.
Ar putea fi povestea cuiva despre care te-ai exprima rar
și cînd ai face-o, ai spune că-i o prezență discretă. Dar
asta e doar o iluzie optică, eroarea unei priviri puțin
exersate, pentru că de fapt un procent consistent al
ființei nu mai este în realitate, cel puțin nu în ceea
ce înțelegem prin realitatea concretă (aproape ca
gravitația). Nu mai este aici, ci în subspațiu, de
unde s-a făcut trecerea foarte lină în navetă,
călătorind prin spațiu, detectînd supernove,
studiind stele neutronice și pulsari, scalar
printre vectori, punct abia definit, într-un
drum liniar, întețind fascicule de lumină,
umbră a tot ce-am considerat vreodată
inexpresiv peste nebuloase care tresar.
