Dmitri: 2

 Dmitri: uite viața

Dmitri: uite viaţa. Un trailer marca Bogdan Coşa

„Imaginează-ți o furgonetă roșie: din ea, un bărbat coboară să lase coletul în poștă. În soarele de toamnă, un bătrânel desface hârtia cu mișcări exacte, deschide cartea și, sprijinit de cutia metalică, citește un poem; fața devine blândă.

Imaginează-ți că ești curierul și vezi asta în oglinda retrovizoare.”

(Bogdan Coșa)

Dmitri: uite viaţa, Casa de Editură Max Blecher, 2012

Tîrgovişte. Piesa 1: Dmitri

pentru Dmitri, cel mai bun prieten al meu

E bine în hometown pentru băiatul cu rucsac,
merge corpul pe străduţe, e timp pentru toate, e loc.
E un mod de a te da în leagăn cu ochii închişi.

Pune plăci de azbest între tine şi ei,
niciodată nu ştii cum apare nostalgia, şi atunci e dezordine:
o drujbă poate încăpea pe mîini nepricepute.

Vor folosi, lipsiţi de remuşcare, toate cuvintele tale
pe ziduri: hai să facem cu rîndul, mie
mi-e frică azi, ţie mîine.

Ai văzut mai devreme un profesor de mate, un filolog şi un bancher,
dar unde-s toţi, te întrebi, cînd ridici capul în vechea parcare
şi găseşti doar copilul speriat din Dubăsari.

Săvîrşin. Piesa 5: Auto

Vine o limbă de alcool printre tetiere, dar nu mă feresc.
Am deschis geamul să intre aerul rece, dar la mine
ajunge doar mirosul de ambreiaj încins.
Întreb ceva - aud numai eu

pentru că fiecare alege din muzica de pe cd
cît să-şi facă sac de dormit în care să-şi bage şi capul.
Am repetat întrebarea mai tare între melodii,
cînd numai sunetul motorului mai munceşte ceva.

Cît am aşteptat un răspuns, am intrat în depăşire
şi m-am uitat pe geam, dar celălalt şofer
nu s-a întors. Într-un final cineva mi-a dat replica
de parcă mi-ar fi aruncat cu scîrbă o maimuţă în braţe.

Săvîrşin. Piesa 4: Şniţel

Daca şiretul de la teneşi vibrează
înseamnă că s-a făcut curent
sau că-mi tremură piciorul?

Sau: cum poţi traversa strada către benzinărie
la miezul nopţii fără ca aerul negru şi liniştea
să pună presiune pe tine?

Cam ăsta era genul de întrebări
pînă la care se mai putea întinde
mintea mea surescitată, la masă,

în timp ce prietenul Dósa s-a întors
cu faţa la mine să-mi comunice evidenţa:
Dmitri, azi o ardem pe şniţele.

Săvîrşin. Piesa 3: Betoniera

A fost betoniera pe iarbă,
dincolo de gard.
Noi am dus berea la umbră.

În spatele draperiilor vişinii
omul cu şapcă stătea în picioare
şi muncea la păcănele.

Lîngă terasă pîrîul spăla bolovani.
O răbdare nesfîrşită a îmbrăcat sunetul apei
să ne ajungă din urmă.

Privirea mea începea să dea semne
că ar putea să renunţe.
A trecut pe lîngă betonieră şi i-am pierdut urma.

Săvîrşin. Piesa 2: Tir

Pentru că linia continuă se ţinea scai de noi,
am rămas o vreme în urma camioanelor
ca un copil cuminte care se ascunde
după fusta mamei
şi scoate capul timid, din cînd în cînd.

Cel mai penibil e să stai în maşină
şi să împingi în uşa unei case pustii, ca nebunul.

E şi mai rău să conduci şi să primeşti mesaje pe telefon,
dar să nu le poţi deschide pentru că ai grijă la drum
şi nu poţi să cotrobăi în buzunare.

La masă am mutat sticla de bere de mai multe ori,
dar nu stătea dreaptă,
aşa că am ţinut-o în mînă mult timp,
chiar şi după ce o golisem.

Săvîrşin. Piesa 1: Volvo

Viespea la pere, musca pe roşii.
Aşa începuse o după-amiază cu Coşa la Săvîrşin
cînd Dmitri adormise în fotoliul cu mînere de nuc,
între perne umplute cu pene de raţă.

Coşa intenţiona conversaţie, dar l-a văzut
pe Dmitri dormind şi n-a mai zis nimic,
doar s-a întors într-o parte, unde pisica
trecea între zid şi găleata de tablă, pe furiş.

Dmitri lăsase o mînă leneşă să atîrne peste spătar
şi Coşa a privit în direcţia ei pieziş
în timp ce se gîndea la adevăratele calităţi
ale unui Volvo S40 cu motor de 2000, pe benzină.

O lumină se strecura printre ei, venită
prin uşa deschisă care dădea în grădină
unde albinele se lăsau peste flori
fără zgomot, sub căldura verii tîrzii.

Cînd viespea a rămas în paharul cu vin, înecată,
Coşa s-a simţit puţin singur şi descumpănit,
neputînd să adoarmă. A tras covoraşul aproape
şi s-ar fi dus să fumeze lîngă rîu,

dacă n-ar fi venit un gînd despre ce am putea face
cu imaginea unei fetiţe obeze care împinge o minge uriaşă
într-o livadă cu pere. Şi poate Coşa chiar ar fi putut
să facă ceva cu imaginea asta, o gogoaşă cu gem

sau o vată de zahăr pe băţ, dacă n-ar fi fost
momentul următor cînd Dmitri a deschis puţin ochii,
deranjat de musca cretină. Fericit, Coşa s-a întors
cu entuziasmul cît China pe el şi: "Dmitri, nu dormi?"