Orizontul critic

Orizontul evenimentului 1.3.4.: harta elementelor extreme.

Orizontul definitiv al cîmpului critic.

Orizontul critic.

Tot ce se întîmplă cu tine a fost subestimat. Nu-i genul de eroare

pentru care să poți învinui pe cineva și nu e ca și cum această

perspectivă ți-ar fi făcut vreo defavoare, dimpotrivă – discret

mai mult decît permite limita orizontului concret și nedistras

de legi exterioare și străine, oricît de binevoitoare, ai rămas

pe drumul tău retras, bazat pe-o proprie condiție intuitivă

care-a creat ecosisteme logice unite pe stratul superficial

prin rime și-n planurile mai profunde printr-un subspațiu

gravitațional de unde vii și mici, pe care mintea ta nici

nu l-a estimat și nici nu l-a putut pătrunde-n întregime.

Dar partea mai suprinzătoare acum vine, cînd însuși

timpul intervine, de nicăieri, neașteptat, și pentru a

stîrni o reconfigurare a hărții elementelor extreme.

Ce-i un eveniment extrem? În ce moment și-n ce împrejurare

o întîmplare ia amploare și devine definitorie pentru un spirit

analitic, rațional ajuns în orizontul critic? Și ce schimbare în

planul temporal, în care tu să crezi, ar fi în stare să facă totul

reversibil și-ar reconsidera încrederea-n cronologie, să-ți fie

imposibil să mai anticipezi intervale de timp în succesiune?

În teorie, o acțiune oarecare indusă de curbura de memorie

sau creativitate determină o transformare de ordin catalitic

în traiectorie, deci pune în valoare o mulțime de puncte de

inflexiune, însă în singularitate acest model e insuficient,

în special pentru că orizontul critic vine cu o dimensiune

uimitoare: orice moment deține un potențial de-a deveni

extrem în funcție de rolul lui în toate acțiunile ulterioare.

E un model contrar față de cel tradițional – precar și cam datat,

în care fiecare eveniment era văzut ca rezultat al întîmplărilor

premergătoare. Prin urmare, ajuns deja în orizontul critic, tot

ce se poate întîmpla cu tine are incontestabila capacitate de

a se-ntoarce în trecut și a-l modifica, nu doar prin clasica

rememorare, ci și în moduri resimțite fizic, prin retrăire

sau recontextualizare. Ai spune că ai transformat niște

momente din trecut în zone pline de neprevăzut, la fel

cu episoadele care urmează, idee care situează ciudat

și chiar paradoxal tot ce s-a întîmplat cu tine în zona

unui viitor alternativ și virtual care forțează limitele

universului tău cunoscut. Tot ce se întîmplă cu tine

va fi pus în valoare și reinterpretat de fapte viitoare.