Pagini

miercuri, 10 iulie 2013

F-I-V

Spune cu mine: e din ce în ce mai rău. Şi acum
spune singur: e din ce în ce mai rău.

Cînd te-ai simţit bine ultima dată: în depăşire,
cînd soarele din retrovizoare a trecut pe sub soarele
din retrovizoarele lor.

Cînd te-ai simţit rău ultima dată, de exemplu acum.

De unde optimism și dezinvoltură,
cînd oricît ai munci la cubul Rubik, există cel puțin
un copil de zece ani care-l va rezolva mai repede ca tine.
Respectul de sine și siguranța, de unde să faci
rost de ele, cînd în orice joc cel puțin o duzină de oameni
au trecut la nivelul următor.
Ce e umilința, e momentul cînd ți se explică îngăduitor
că totul nu-i decît o serie de algoritmi.

Gîndurile pozitive îţi vor schimba viaţa,
aşa ţi-au spus. Cum să ai succes: zece paşi siguri, au simţit
nevoia să adauge.
Gîndeşte-te la ceva frumos, de exemplu un cîmp cu maci.

Știu un loc în care există o gingășie irezistibilă
a felului în care poate ajunge la tine
mirosul de acetonă.

Ce scrie pe fişa medicală, scrie fără indicație chirurgicală.
Asta cum e. E bine, dar a sunat ca și cum ar fi rău.
Ce a zis el, a zis nu există remediu demonstrat a fi
eficient. Ce am zis eu, gîndurile pozitive
îţi vor schimba viaţa nu.

Cum să ai succes: gîndeşte-te la un cîmp cu maci. Şi acum
spune singur: e din ce în ce mai rău. Acum spune-o din nou
ca și cum ar fi ceva bun. Și dă-ne un semn
cînd ești pregătit să faci zece
paşi siguri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu