Pagini

joi, 11 octombrie 2012

Bucureşti. Piesa 5: Zen

Dimineaţă aşteptam
să deschidă,
stăteam în maşină
şi ascultam radio
cînd am văzut fericirea
luînd forma unui căţel care sărea
pe anvelopă
şi lătra la portiera încuiată
pentru că ce altceva
mai poate însemna fericirea
pentru cel mai nou,
inertul
şi impecabilul exponat
al muzeului figurilor de ceară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu