Notaţie de vară

Am trecut de curba cu chioşc galben şi tonomat de cafea
unde ne-am oprit cu ani în urmă, ne-am dat jos

din maşini şi am rîs la glume, că aşa fac tinerii
care pleacă la mare. Dacă aş fi privit în direcţia aia

suficient de intens, aş fi observat că sunt
tot acolo. Totuşi nimic mai penibil acum decît să stai într-un club.

Tot acolo, rîzînd lîngă tonomat, aşa cum în alte locuri la fel
în cine ştie ce ipostaze am rămas –

şi uite vine un moment cînd ţi se luminează faţa
de parcă ai fi pe întuneric şi-ţi aprinzi o ţigară.

Am trecut de curba cu chioşc galben şi tonomat de cafea
şi faţa mi s-a luminat dintr-o dată. De data asta nu e un efect

vizual, adică te-ai putea uita prin geamul lateral, de afară,
degeaba – e doar o senzaţie pe care o poate şterge atît de uşor

maşina care vine din faţă sau radioul pe care îl aud
în răstimpuri. Totuşi nimic mai penibil acum decît să stai chinuit

de întrebări, oare ce e ăsta e un led pe mine roşu incandescent
ba nu, e capsa de la geacă în care bate lumina din club.