Pagini

vineri, 3 februarie 2012

O fotografie din copilărie

"Ionut Chiva
revenind, va preocupa intr o perioada a vietii ceva ce numeati sincronism ignorind cel mai probabil paginile scrise deun nimeni pe linga dvoastra si avind pretentia sa impuneti termenul cu un sens nou
va prefaceati in acea perioada ca va preocupa soarta lumii
scriati poezii cu irak...

Dmitri Miticov
nu am zis ca ma preocupa soarta lumii, era o tehnica poetica de ce amestecati lucrurile
Dmitri Miticov
de fapt alaturarile se construiau exact cum se construiesc comparatiile ati putea considera ca e o figura de stil mai aparte

Ionut Chiva
va mai pasa astazi de irak dmitri
va mai pasa? spuneti!"


Au fost zile întinse la umbra unor sentimente puternice din care păstrăm conversaţiile amuzante de pe facebook cînd schimbam culorile din telecomandă în funcţie de stările noastre de spirit.

Postarea asta există pentru că orice om, indiferent de soarta lui în viaţă, va avea la un moment dat măcar un prieten care se va găsi să rîdă de poza lui din copilărie cînd era în puţa goală.
Mai există o frază potrivită în context: cine nu munceşte nu greşeşte :)

Acestea fiind spuse, să reluăm puţin: in 2005 am scris un text "sincronismul" prin care observam o tendinţă de a crea expresivitate din alăturarea unor evenimente psihice sau fizice fără o legătură evidentă între ele.
Evident că acest cuvînt sincronism era din start neinspirat, pentru că nu avea nimic de-a face cu dimensiunea lui lovinesciană, dar atunci mi s-a părut că redă cel mai fidel ce era de spus. Mai existau variante ca simultaneitatea sau sincronicitatea, nici ele chiar aşa de libere de conotaţii
(simultaneitate ar fi fost incomplet pentru că n-ar fi cuprins toate cazurile, ratînd situaţia în care evenimentele sunt situate la un oarecare interval de timp unul faţă de altul)
(sincronicitatea ar fi părut mai adecvată dacă nu ar fi existat conceptul lui Jung care include atît de categoric cauzalitatea, ori aici nu cauzalitatea era pusă în discuţie, ea putînd să nici nu existe pentru că miza aluneca pe efectul poetic)

Acum, după 7 ani, e mai uşor: avem de-a face cu un procedeu al tehnicii poetice construit pe modelul comparaţiei prin care interacţionează două evenimente psihice sau fizice puse să intre în corespondenţă cu scopul de a crea tensiune poetică.
Un punct în plus al tehnicii pe stratul expresivităţii.


p.s. (1)
"la sfîrşitul verii am cunoscut-o pe iubita mea cu care citeam suplimentul ziarului ziua
un an după aia a murit tatăl meu
claudiu răzvan şi bogdan sunt vara peroni
cred foarte tare ca n-o să mai fie niciodată la fel
s-a dus dracu de disponibilitate" (Ionuţ Chiva, Insituţia moartă a poştei, cdpl, 2011)

p.s. (2)
"acum o ştii pe maică-mea...
doar să nu fim ca ai mei, asta e singura regulă mereu
dar trebuia să o vezi în vara lui '79 cu ochelarii laţi de soare
sub copertina de metal de la maşinuţe
[....]
toţi anii care au urmat de atunci i-a văzut dintr-o dată şi
nimic n-a mai fost la fel" (Răzvan Ţupa, poetic.cerul din delft şi alte corpuri româneşti, Casa de Editură Max Blecher, 2011 ) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu