Pagini

marți, 15 februarie 2011

Dan Coman sau triumful expresivităţii prin comparaţie

anul cîrtiţei galbene
(Timpul, 2003; Vinea, 2004)

ghinga
(Vinea, 2005)

„Dicţionarul Mara”,
(Cartier, 2009)

Irezistibil
(proză, Cartea Românească, 2010)

Expresivitatea vine în poeziile lui Dan Coman în principal din comparaţie. Folosită cu stîngăcie de unii sau fără talent de alţii (pentru că pare facilă şi, nu-i aşa, merită încercată), această figură de stil este pe cît de simplă ca procedeu tehnic, pe atît de complicată ca element de expresivitate.
Dacă în primul volum, „anul cîrtiţei galbene”, comparaţia e folosită mai puţin, în următoarele volume aproape că nu mai găsim poezii care să nu se folosească de inventivitatea ei. Şi da, inventivitate e cuvîntul potrivit pentru că prin asta sunt comparaţiile din textele lui Dan Coman atît de puternice, iar inventivitatea, pe lîngă a asociaţiilor de termeni comparaţi, e o inventivitate care se regăseşte implicit la nivelul imaginilor.
Poezia lui Dan Coman e una care lucrează pe stratul expresivităţii, la fel ca toată poezia aşa-zisului neo-expresionism. 
Mizînd puternic pe imagine, 
capricioasă în folosirea gerunziului ca mod de exprimare a continuităţii acţiunilor eului perfect încadrat temporal prin acest procedeu în spaţiul în care se desfăşoară,
discretă şi curată pe stratul tehnic, 
cuminte pe cel al limbajului, 
unde cele mai îndrăzneţe mişcări(dacă le putem spune astfel) sunt interjecţiile, 
şi tensionată ca şi cum o umbră ar pluti deasupra ei neîncetat, contaminînd continuu vocea poetică,
această poezie îl face pe autor, pentru mine, unul dintre primii 3 favoriţi din toată poezia scriitorilor tineri.

veştile din gersa
(către cordoba)
9
noapte de noapte şase limbi de pisică lovind deodată laptele inimii
şi noapte de noapte mîinile mele apucîndu-se de tăblia patului şi scuturînd.
nu o febră peste măsură ci această prezenţă străină
izbită din plin de o prezenţă şi mai străină
iar în locul sîngelui o spumă galbenă mai subţire decît aerul.
acum un viţel splendid înroşit de propria-i respiraţie
trece puţin pe deasupra prietenilor şi trece foarte puţin pe deasupra mea
acum mîinile mele se apucă de tăblia patului
şi cineva peste măsură de puternic
e zguduit de spaimă înlăuntrul trupului meu.
(din volumul „anul cîrtiţei galbene”, ed. Vinea, 2004)


aş putea spune că m-am mai îmblînzit: respir pe deasupra lucrurilor
şi acestea puţin doar foarte puţin se clatină şi îmi ating faţa.
îi salut pe cei vii cu vechiul gest deşi asta pare să-i sperie cel mai mult.
în pămînt după treizeci de ani s-a luminat dar nimic n-a fost de văzut.
numai ghinga s-a bucurat şi şi-a mirosit pe ascuns trupul.
într-adevăr : m-am îmblînzit mult.
o burtă splendidă începe de pe-acum să-mi acopere tremurul.
viii s-au apropiat la o sută de metri de mine fără să strige
iar peste umărul iubitei mele, mai elegant decît o eşarfă de noapte
trupul iubitei mişcă într-un perfect echilibru.
m-am îmblînzit cu desăvîrşire. sunt liniştit:
nu am mai făcut pe nimeni să mă caute şi acesta este un lucru bun.
acum burta mea splendidă e cea care-mi menţine echilibrul.
pentru comoditate îmi aşez capul pe umăr şi imediat
vorbele mele pentru frumuseţea mea îmi pocnesc între buze
ca nişte seminţe uriaşe între dinţii unui cal. e atît de bine. e perfect:
după treizeci de ani un soare mic cît inima unei albine
se rostogoleşte prin pămînt întărindu-l
iar roiurile de papagali ţîşnesc şi umplu golurile făcute de morţi.
(din volumul „ghinga”, ed. Vinea, 2005)
 
gondont-gondont

gondont-gondont: de aproape un an corpul meu n-a mai zăcut în cafea
ci crescînd cu peste trei centimetri s-a iuţit şi
a început să se foiască neîncetat în jurul acestei fetiţe.

gondont-gondont: de aproape un an fumez şi mă hrănesc şi dorm
scurt şi cu rapiditate precum marele şobolan.

iată-mă tolănit în fotoliu: o jucărie imensă şi moale
peste care rareori îmi trec mîinile.

gondont-gondont: nici o mişcare în capul meu căci
de-acum capul meu stă la îndemîna acestei fetiţe durdulii
îmbrăcată într-o rochiţă de vară.

gondont-gondont zice ea dimineaţa şi
capul meu începe să lumineze în şase culori
şi începe să cînte şi începe să se rostogolească mecanic
la picioruşele ei.

gondont-gondont zice ea seara şi capul meu
imită perfect sunetele unui cocoş şi sunetele unei pisici
şi tristeţea unei vaci enorme.

gondont-gondont zice ea exact la două minute gondont-gondont
şi-mi tot îndeasă capul într-o cutiuţă roşie.

iar noaptea cînd în sfîrşit soţia mea îmi îngrijeşte
părţile mai casnice ale corpului
toată noaptea ca un cuc de ceas sare capul meu de pe pernă
şi chiar de nu mai e demult nimeni treaz
capul meu tot sună şi tot mişcă şi
gondont-gondont
pînă la urmă tot va face el pe cineva să rîdă în hohote
(din volumul „Dicţionarul Mara”, ed. Cartier, 2009)
Mai puţin manierist şi redundant decît Teodor Dună, mai original şi mai expresiv decît Cosmin Perţa sau Claudiu Komartin (ca să-l compar cu autori prinşi în aceeaşi direcţie poetică), Dan Coman are o poezie care excelează pe un singur strat. Şi ce altă dovadă poate fi mai bună în sprijinul ideii că straturile poeziei nu-s criterii valorice decît faptul că excelînd pe acest strat al expresivităţii Dan Coman reuşeşte să se impună ca unul dintre cei mai buni din generaţia lui.

p.s. volumul de proză de anul trecut, Irezistibil, are un capitol, maxim două, excelente (mai ales "o întâlnire cu cititorii", o povestire kafkiană cum bine spunea cineva, unde găsim, dincolo de straturile grele ale esteticului, un admirabil exerciţiu de marketing poetic

19 comentarii:

  1. anul cârtiţei a apărut în 2003 la Timpul şi a fost reeditată un an mai târziu la Vinea - nu zăpăci măcar datele biografice

    RăspundețiȘtergere
  2. cel mai tare mă bucur pt verdele de la dicţionarul mara.
    dan

    RăspundețiȘtergere
  3. mamaliga ta... :))
    pai e o carte foarte frumoasa

    RăspundețiȘtergere
  4. Stimate domnule Mandroiu, sau Miticov (cum preferati),

    imi place mult articolul dvs., dar mi se pare ca faceti unele afirmatii prea "tari", prea categorice, total nefondate. Am inteles ca la baza sunteti profesor de matematica, v-as ruga sa fiti mai riguros. Prin urmare atunci cand afirmati categoric ca Dan Coman este mai original decat Perta sau Komartin trebuie in primul rand sa va definiti termenii, sa clarificam ce inseamna acest concept de originalitate sau macar ce intelegeti dvs. prin el, si apoi sa purcedeti la o cuantificare matematică a originalitatii asa cum o definiti in volumele autorilor pomeniti. Asa v-as putea credita afirmatia. Daca insa nu este vorba despre ceva ce puteti dovedi si este doar o impresie a dvs. mai corect ar fi sa formulati asa: "Impresia mea este ca Dan Coman este mai original decat Perţa sau Komartin". La fel poti fi rezolvate lucrurile si cu redundantele la Duna si Coman, tot matematic, tot procentual, dar cu mai multa grija. Insa eu v-as incuraja sa nu va mai aruncati in afirmatii hazardate.

    Cu stima pentru poezia dvs,
    Vasile Surleac

    RăspundețiȘtergere
  5. Stimate domnule Surleac,
    Impresia mea este ca Dan Coman este mai original decat Perţa sau Komartin.

    RăspundețiȘtergere
  6. Asa da, asa va inteleg deplin. Oricine are dreptul la impresii.

    Cu stima,

    V. Surleac

    RăspundețiȘtergere
  7. :) ma bucur că v-a plăcut mult "articolul"(e doar o postare pe blog). Vă încurajez să citiți și alte postări, sunt șanse mari să găsiți argumente în cele mai neașteptate locuri.

    RăspundețiȘtergere
  8. Domnule Miticov,

    eu sunt jurnalist de moda veche si din cate stiu eu si ceea ce se posteaza pe blog tot articol se cheama.
    Am am mai citit si alte postari. Scrieti bine si abordati teme interesante. Sunteti un cititor atent de poezie, şi chiar un poet bun, dar nu-mi dau seama la ce fel de argumente va referiti. Argumente in favoarea a ce? A afirmatiei dvs. de mai sus? Nu exista, nici pe blogul dvs. nici pe altele, aceea afirmatie, cu toata simpatia v-o spun, atata vreme cat nu este demonstrata nu arata altceva decat o preferinta a dvs, subiectiva, pt. o poezie, şi nu pentru alta. Şi daca insistati insist si eu: va rog sa imi definiti conceptul de originalitate. Sau macar ceea ce intelegeti dvs. prin originalitate.
    Daca va intimideaza sa raspundeti public sunt de acord sa mutam discutia si in privat pe facebook sau pe mail. Desi, din punctul meu de vedere e o discutie moarta.

    Cu stima,
    V. Surleac

    RăspundețiȘtergere
  9. bine, pornind din acest punct, haideți să continuăm discuția constructiv. voi aborda la postarea următoare tema originalității, așa cum mă voi pricepe eu și atunci voi face referire și la afirmația mea de aici cu exemple. din păcate eu nu prea îmi permit să spun că e o discuție moartă.

    mi se pare necesar, dacă tot am ajuns în acest punct al discuției, să spun că analizele punctuale în care compar anumite maniere nu sunt unele care să creeze clasamente, mă feresc de așa ceva și îmi pare rău dacă primul comentariu al dumneavoastră a plecat de la o astfel de interpretare. Cînd spun că un poet e mai original decît altul nu înseamnă în mod automat că l-am așezat pe o treaptă superioară. Originalitatea e doar un strat al poeziei așa cum am spus și cu alte ocazii. Personal prețuiesc mai mult expresivitatea decît originalitatea. Dacă expresivitatea se naște din originalitate - ca la Dan Coman - cu atît mai bine. Și așa cum ar fi trebuit să se înțeleagă din textul de mai sus, originalitatea vine în cazul comparațiilor din poezia lui Dan Coman din asocierile făcute între termenii comparați și asta are ca efect imediat originalitatea imaginilor astfel construite.

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule Miticov,

    nici eu nu ma refer la clasamente, incercam doar sa va sugerez ca nu puteti vorbi dspre originaliate, cu atat mai mult in grade de comparatie. Originalitatea, conform teoriilor filosofiei culturii, teoriei literare, esteticii si hermeneuticii din ultimii 50 de ani este un concept fumat, inuzual. Originalitatea nu mai este cu putinta si atunci cum ar putea fi cineva mai original decat altcineva?
    Imi pare rau daca v-am suparat. Nu asta a fost intentia mea.
    Astept cu mare interes viitoarea dvs postare.

    Cu stima,
    V. Surleac

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnule Surleac,

    vă rog să nu executaţi păreri de rău (aşa cum ar spune un coleg poet) pentru că nu m-aţi supărat cu absolut nimic, nici măcar cu faptul că numele dumneavoastră sună aşa de proaspăt în peisajul literar. Nu ţin să am ultimul cuvînt cu orice preţ, dar trebuia să fac o rectificare necesară la afirmaţia că originalitatea ar fi un strat al poeziei, cînd e de fapt un operator - de văzut "straturile poeziei" - haideţi să luăm cu copy+paste să vedem ce scrie, că tot spuneţi că n-aţi găsit argumente pe blog: "originalitatea sau individualitatea (elementele de contribuţie personală în poezie)"
    Prin urmare conceptul era deja definit. Foarte condensat, într-adevăr, dar n-am auzit de lucruri care să fie aşa de eficiente încît să nu le vezi, poate doar dacă ar fi vreun Horten 2-29, dacă-mi pot permite să fiu atît de cinic.
    Pentru că tot aţi ţinut să invocaţi pregătirea mea matematică, să facem doi paşi pornind de aici:
    1. văd poezia ca pe o cercetare (sunt sigur că am mai spus asta, dar repet aici în caz că nu găsiţi afirmaţia), exact aşa cum este cercetarea ştiinţifică. Există un nivel la care s-a ajuns de la care încerci să împingi mai departe în direcţia unor descoperiri noi. Se pot relua unele noţiuni - hai să numim asta influenţe - dar funcţionarea mecanismului aşa cum o văd eu le legitimează pe deplin.
    2. postarea de blog e postare de blog şi articolul e articol. Eu nu scriu articole, ci păstrez un jurnal la vedere în care îmi exprim propriile opinii. Avînd în vedere că jurnalul are legătură cu mine mai mult decît are cu alţii, nu văd care ar fi pericolul unor păreri "prea categorice". Avem destui oameni în lumea literară excesiv de prudenţi ca să nu supere pe unul sau pe altul, am putea să credem chiar că asta poate merge pînă acolo încît să se premieze nume de poeţi şi nu cărţi.

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnule Miticov,

    o sa va raspund punctual si promit ca acesta este ultimul meu comentariu indiferent de ce veti spune in continuare.

    1. Ma bucur ca nu v-am suparat. Scuzele mele erau sincere. Nu ascundeau niciun substrat ironic, nu erau nici retorice. Chiar nu as vrea sa supar pe nimeni, intentia mea nu este de a ataca si de a deranja pe nimeni. Vroiam doar sa dialogam, sa subliniem si sa fim atenti la niste nuante.
    2. Numele meu nu este proaspat, dar este aproape inexistent in lumea dvs. literara deoarece desi am absolvit o facultate de litere am foarte putini prieteni printre scriitori, iar pana de curand lumea virtuala nu a fost una dintre pasiunile mele, preferand cartile tiparite. Nici acum nu este, sincer o consider o pierdere de vreme, dar sunt lucruri care necesita totusi reactie. Nu agresiva, nu subversiva, nu cinica si ironica, ci corecta. Asta incerc sa fac.

    RăspundețiȘtergere
  13. 3. Este binevenita "rectificarea" dvs. Face putina lumina. Pentru ca in definitia de dictionar originalitate poate inseamna si altceva (ORIGINALITÁTE s.f. 1. Însușirea de a fi original; fel particular de a fi. 2. Atitudine originală; bizarerie, ciudățenie, extravaganță. [Cf. fr. originalité].)
    Totusi, insa, dvs. ati definit un termen, nu un concept. Pentru a defini un concept e nevoie de mult mai mult decat de o propozitie, sau chiar de cateva paragrafe. Pentru definirea unor concepte, printre care si cel de originalitate, e nevoie sau a fost nevoie de volume intregi.
    Apropo insa de ceea ce este limpede in definitia dvs. originalitate = inovatie personala, vreau sa va povestesc un scurt episod: La inceputul anilor 90, deindata ce tehnologia a permis asta, un grup de cercetatori de la Oxford a initiat un studiu referitor la inovatia personala in literatura si studiile literare. Adica au clasat, inregistrat in computer fragmente din toti marii scriitori universali pana dupa perioada avangardelor moderniste. Apoi au introdus in acelasi calculator fragmente din literatura ultimilor 20 de ani (in speta 1970-1990)si cu ajutorul computerului au clasificat si inregistrat orice fel de inovatii linnvistice, morfologice, sintactice, combinatii de cuvinte etc. orice putea fi sesizat de calculator. Stiti care a fost rezultatul? Computerul a decis ca in literatura analizata procentul de inovatie era de sub 2%, in timp ce in eseistica si studii culturale de sub 1%. Prin urmare inovatia personala a fost catalogata drept nesemnificativa.
    4. Cand m-am referit la pregatirea dvs. personala am facut-o in acesti termeni, de mai sus, rugandu-va sa fiti, daca se poate, la fel de riguros, de obiectiv si de precis cum a fost computerul acela englezesc. Nu a existat nicio clipa vreo alta sugestie ascunsa.
    5. Nu sunt foarte la curent cu jargonul blogerilor, dar dexul ne arata ca a posta inseamna altceva (POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa într-un anumit loc, cu scopul de a supraveghea, de a urmări, de a păzi. – Din fr. poster.), pe cand articol este mult mai aporpiat de ce faceti dvs. (ARTÍCOL s.n. 1. Expunere făcută într-o publicație periodică, tratând o problemă dintr-un domeniu oarecare.)
    "Postarea" dvs. este o expunere scrisa, trateaza o problema dintr-un domeniu oarecare, iar blogul dvs. este o publicatie periodica pentru ca scrieti constant, "postarile" au caracter informativ, iar blogul este public. Refuz comparatia dvs. cu jurnalul pentru ca nu este posibila. Jurnalul este, prin definite, un act de scriitura intima. Nu exista, inca, conceptul de jurnal public. Tot ce este public se transforma in cu totul altceva decat jurnal. Totodata, o alta diferenta esentiala ar fi aceea ca un jurnal nu reclama in niciun caz feedback. Feedback reclama doar articolele sau creatiile, iar blogul dvs., dupa cum se vede, reclama feedback. Sa nu-mi spuneti ca nu stiti ca in ziua de astazi blogurile sunt entitati jurnalistice cu chiar mai mare sau cel putin egala autoritate si credibilitate decat multe reviste. Doar in acest context mi-am permis sa intervin. Credeti-ma ca in jurnalul dvs. persnal nu as fi intervenit niciodata.

    Cu aceeasi stima,

    V. Surleac

    RăspundețiȘtergere
  14. Să ştiţi că sunt puţin sceptic în legătură cu studiul despre care vorbiţi pentru că mi-e greu să-mi imaginez criterii valabile de clasificare inovaţiilor aşa cum le enumeraţi. Sper foarte tare să nu devin vreun calculator care stă şi numără figuri de stil sau procente de inovaţie şi sper că nu asta se aşteaptă de la mine, deşi sunt îngrozitor de pedant. Mai sunt sceptic pentru că nu cantitativă era observaţia mea, ci mai degraba calitativă.
    Aş vrea să am răbdarea şi timpul de a explica foarte amănunţit toate aceste simple păreri şi intuiţii ale mele, dar resursele mele de disponibilitate sunt limitate şi ăsta e motivul pentru care uneori lucrurile par condensate şi insuficient argumentate, dar vă asigur că nu plutesc chiar aşa pe norişori de ignoranţă. Intervenţiile de genul celei pe care o aveţi dumneavoastră au într-adevăr darul de mă pune să explic mai pe larg ce a stat la baza postărilor, dar nu pot să spun că-mi face o deosebită plăcere să formulez excesiv lucruri care pt mine sunt aşa de vii şi adevărate.

    RăspundețiȘtergere
  15. Dar discuţiile noastre teoretizante şi vagi n-ar fi nimic fără exemple.
    Să fixăm următoarele repere aşa cum le văd în acest moment:
    - originalitatea sau individualitatea înseamnă elementele de contribuţie personală în poezie
    - văd poezia ca pe o cercetare, iar influenţele - demonstraţii ale altora pe baza cărora putem împinge mai în faţă studiul cu scopul de a descoperi elemente de noutate
    Prin urmare în opinia mea un poet e mai original decît altul în măsura în care contribuţia lui în poezie este mai însemnată. Să spunem că nu e vorba despre o contribuţie cantitativă şi să lăsăm deocamdata întrebările dacă poezia are nevoie de contribuţie din partea fiecăruia sau cît de legitimă e ideea de evoluţie a poeziei. De aceea nu consider că e hazardat să spun că un poet e mai original decît altul.

    Ca să vedem ce înseamnă asta practic, voi lua două texte scurte scrise de Dan Coman şi Cosmin Perţa şi voi argumenta cît o să mă pricep ideile principale.

    "noi suntem părinţii marei
    şi noi, părinţii marei, doar uneori
    şi doar foarte scurt
    ne desprindem de mara
    şi doar pentru a ne scoate repede-repede
    dragostea din corp
    cum ai scuipa ascuns şi fără zgomot
    într-o batistă de pînză"
    (Dan Coman, "poem de dragoste", Dicţionarul Mara, editura Cartier 2009)

    "Să mi se ierte tristeţea şi neîndemînarea,
    melancolia şi lamentaţia, sunt doar un om gol,
    umplut doar de vorbele pe care le spune în momentul acesta,
    sunt doar un om singur care se împarte
    între familie şi singurătate cum se împarte la măcelar
    carnea macră de carnea cu zgîrciuri,
    carnea roşie şi crudă de cea violetă stătută la soare"
    (Cosmin Perţa, Fără titlu, editura Paralela 45, 2011)

    Ambele fragmente au la nivel de strat al limbajului poziţii relative egale, în sensul că folosesc cuvinte uzuale, pentru poeţii neo-expresionişti aşa cum li s-a spus miza vocabularului nu este chiar atît de relevantă. Ei lucrează mai mult în direcţia expresivităţii figurilor de stil şi a imaginilor create de acestea. Observăm că ambele fragmente îşi construiesc expresivitatea în jurul comparaţiilor şi epitetelor. Originalitatea sau inovaţia despre care vorbeam vine, atît în cazul epitetelor cît şi al comparaţiilor din interacţiunea termenilor. La Cosmin Perţa omul este “gol”, “singur”, carnea este “macră” sau “cu zgîrciuri”, “roşie şi crudă” sau “violetă stătută la soare”. La Dan Coman desprinderea este “doar uneori” şi “doar foarte scurt”, actul scuipatului este “ascuns” şi “fără zgomot”, batista este “de pînză”. Nu sunt diferenţe esenţiale dacă privim aceste interacţiuni izolate de restul textului şi de sensul întregii construcţii poetice, cu toate că termenii la Cosmin Perţa pot fi mai uşor încadraţi în categoria clişeelor din cauza previzibilităţii lor (doar batista de pînză concurează la categoria asta în cazul lui Dan Coman).
    Să trecem la comparaţii, aceste coloane de susţinere ale celor două fragmente. În fragmentul lui Cosmin Perţa omul se împarte (între familie şi singurătate) precum carnea (macră de cea cu zgîrciuri, roşie şi crudă de cea violetă stătută la soare). În fragmentul lui Dan Coman dragostea este scoasă din trup la fel ca scuipatul (ascuns, fără zgomot într-o batistă de pînză). Comparaţia lui Dan Coman are cîteva însuşiri pe care nu le putem atribui comparaţiei lui Cosmin Perţa şi datorită cărora e pe un nivel inovativ superior: în primul rînd termenii comparaţiei se află la o distanţă logică destul de mare cît să facă interacţiunea dintre ei surprinzătoare, dar în nici un caz de neacceptat logic (pentru că e susţinută de restul textului). Apoi, epitetele celui de-al doilea termen sunt atribuite subtil şi implicit primului termen al comparaţiei. Adică şi dragostea e pe „ascuns” şi „fără zgomot”. Asta dă o mai mare coerenţă şi unitate figurii de stil.

    RăspundețiȘtergere
  16. Dacă luăm textele în logica lor întreagă, textul lui Perţa vorbeţte despre omul gol şi singur care îşi împarte fiinţa aproape fizic între două alegeri incompatibile aşa cum fizică e tăietura măcelarului cînd desparte carnea, dar termenii „familie” şi „singurătate” sunt numiţi general fără a crea suficientă emoţie tocmai pentru că se foloseşte de termenii cei mai uzuali ai comunicării cu eventualul receptor. Dan Coman pe de altă parte construieşte un poem de dragoste pe ideea relaţiei între „noi”, „părinţii marei” (termeni concreţi) şi fetiţă surprinzînd raportul special între dragostea dintre părinţi şi dragostea pentru fetiţă în care cea din urmă, în delicateţea ei, o lasă pe prima să devină ascunsă şi fără zgomot, cu puternice conotaţii corporale. Reuşita construcţiei poetice în acest caz este că „poemul de dragoste” se referă la interacţiunea dintre două feluri diferite de dragoste – e poemul de dragoste al părinţilor între ei şi faţă de fetiţă.

    E un exemplu pentru compararea a două tipuri de contribuţie personală în poezie, adică a operatorului cu care lucrează doi scriitori în maniere diferite cu resursele lingvistice pe care le au la îndemînă.
    Sigur că un exemplu e relevant doar în parte, dar în mod constant părerea generală se păstrează şi cînd lărgim raţionamentul şi pe alte exemple.
    Doar că ceea ce fac eu acum nu se face (şi poate de-asta nici n-am făcut-o iniţial, cînd am postat aici) – e puţin meschin să fac astfel de comparaţii la vedere doar de dragul argumentaţiei şi mai ales folosindu-mă de doi poeţi pe care-i preţuiesc extraordinar de mult.

    RăspundețiȘtergere
  17. adevarul e mai degraba aici:
    http://www.romlit.ro/calofilia_suferinei

    RăspundețiȘtergere