Pagini
▼
luni, 19 decembrie 2011
O carte importantă
Trebuie să completez lista mea de cărţi importante din 2011 cu una pe care am aşteptat-o de ceva timp. E una din cărţile pe care le ştiam dinainte de a apărea. Partea amuzantă e că o ştiam aşa de bine încît atunci cînd am văzut că din prima secţiune lipsesc tocmai textele care îmi plăceau mie mai mult, am crezut că ăsta e doar încă unul dintre lucrurile înţelese doar de Răzvan pe care le mai face uneori. M-am liniştit cînd am regăsit textele în secţiunea finală a cărţii, prinse acolo într-un grupaj citit în 2011 care-mi aduc aminte că a făcut o puternică impresie.
Pentru mine e cea mai bună carte a lui Răzvan Ţupa şi cred că e evident exerciţiul de admiraţie pe care-l fac din toată influenţa pe care o astfel de poezie o are asupra mea. Mai aplicat despre poezia lui am vorbit cu altă ocazie. Cred că inclusiv despre lucrurile sau poeziile "neînţelese" - dar vorba lui într-un interviu recent: "Asta îmi aminteşte că printre lucrurile de care am fost acuzat se numără şi faptul că nu aş şti nici eu care e înţelesul poeziilor pe care le scriu, ca şi când înţelesul ar face poezia mai bună sau mai proastă."
Răzvan Ţupa, poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti, Casa de editură Max Blecher, 2011