Oglinda retrovizoare

(1982 - 1983) (Rîu-Alb, un sat din Dîmboviţa)
(oglinda retrovizoare ar fi un titlu aşa potrivit, totuşi mă duce cu gîndul numai la filmul din '54 şi asta e frustrant)
Da, le-am pus şi pe fb, dar tot aici parcă stau mai bine :) .
Au foarte mare legătură cu ce scriu, deşi le-am redescoperit abia acum -- la mine în cap arătau puţin diferit, poate mai neclare, poate nu atît de concrete şi definitive şi nemişcate.
Pentru mine, conţin mai multă poezie decît pot eu să scriu, deşi ating un prag al intimităţii care se transformă, de cealaltă parte, adică pentru oamenii care vin din exterior, în momente stînjenitoare în care ţi-e imposibil să te exprimi
- empatie? ai putea încerca, dar ce rost poate să aibă;
- voyeurism? poate, dar asta e minima consolare
- antipatie? posibil, în măsura în care slăbiciunea unui personaj de tip hbqian cuprins de depresie în faţa fotografiei din copilărie e antipatică
- sentimentele proprii inhibate la timp? cu siguranţă, e spre binele nostru să schimbăm pe altceva

. . . . . .
. . . . . .
. . .


NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. ♦ Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie.
(de la dexonline)

Distorsiunile memoriei afective (oglinda retrovizoare)

1.
Analizaţi formele memoriei.
Enumeraţi aceste forme şi prezentaţi criteriile de clasificare.
Exemplificaţi caracterul selectiv al memoriei.
Stabiliţi valoarea de adevăr a enunţului:
o informatie dobîndită pe un fond afectiv este reactualizată
mai bine pe acelasi fond afectiv.
Comentaţi relaţia dinamică dintre memorie şi uitare.

O persoană nu-şi poate aminti numele unei alte persoane,
pur şi simplu pentru că nu este interesată de acea persoană.

Care este rolul afectivităţii în viaţa psihică?

2.
Să luăm imaginea următoare:
am cinci ani şi stau cu tata pe malul unui lac.
Tata mă învaţă să bag rîma în cîrlig şi să trag
undiţa cînd pluta zvîcneşte. Nu aşa,
acum au fost nişte valuri, hai să mai încercăm.
E important de ştiut că pînă la urmă prind peştişorul
şi el se îndoaie, argintiu, în lumină.
Eu sar de pe un picior pe altul şi dau din mîini.
Nu e vietatea imposibilă pe care tata o aruncă în găleată,
e un breloc de metal care a tăiat aerul prin faţa mea.
Dacă îl strîng de burtă,
îmi rămîn solzi în palmă.
Ce să facem cu imaginea asta, să facem un sul de hîrtie
creponată din care decupăm fîşii
pe care le lipim prin toată casa, cu disperare.
Să facem un neon care se aprinde foarte
aproape de feţele noastre.
Sau poate o bucată de catifea pe care o netezim
uşor cînd am găsit-o în buzunar.

Să trecem acum la o imagine mai recentă:
stau în maşină la spălătorie
şi urmăresc periile automate cum se rotesc
pe parbriz şi fac spumă. Cum din toată apa rămîn
cîteva picături şi vine un jet de aer şi le împinge
spre margini. Eu mă uit lung şi nu scot
un cuvînt. Ce să facem cu această imagine,
să facem o răţuşcă de plastic
şi s-o împingem în larg.

[...]

5.
a) O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford a reuşit implantarea unei amintiri false în creierul unei muşte. Experienţa traumatizantă, căci despre aşa ceva este vorba, a fost implantată prin manipularea directă a activităţii unor neuroni din creierul muştei. Studiul a fost publicat în numărul din 16 octombrie al revistei Cell.

b) Terapeuţii specializaţi în terapie cognitiv-comportamentală sau în varianta sa raţional-emotivă sunt de părere că tulburările emoţionale nu reprezintă o consecinţă a evenimentelor propriu-zise, ci a modului în care acestea sunt evaluate.
Subiectul trebuie să conştientizeze că, în ciuda convingerii sale cu privire la validitatea gîndurilor negative, majoritatea acestora sunt distorsionate şi nerealiste.

c) Cercetătorii lucrează la un medicament care va permite atenuarea emoţiilor negative legate de o amintire dureroasă prin inhibarea unor molecule numite PKM.